Guvernul va modifica prin OUG prevederile privind controlul judiciar declarate neconstituționale de CCR

Guvernul va adopta o ordonanță de urgență pentru modificarea prevederilor declarate neconstituționale de CCR referitoare la controlul judiciar, a anunțat miercuri premierul Victor Ponta, la începutul ședinței Executivului.

‘Domnul ministru Cazanciuc a prezentat proiectul sub formă de ordonanță de urgență, ca să nu intrăm în vacanța parlamentară, privind modificarea Codului de procedură penală în urma deciziei CCR referitoare la controlul judiciar. O adoptăm astăzi, intră în vigoare și nu mai este niciun fel de problemă’, a afirmat Ponta.

La rândul său, ministrul Justiției a explicat că varianta ordonanței de urgență este soluția convenită cu CSM, Înalta Curte și Ministerul Public.

„În urma întâlnirii pe care am avut-o ieri cu reprezentanții CSM-ului, Înaltei Curți și Ministerului Public am ajuns la concluzia că soluția ar fi ordonanța de urgență. Am primit azi dimineață și avizul CSM-ului, suntem în perfectă legalitate”, a susținut Cazanciuc.

Premierul Victor Ponta anunța marți că ministrul Justiției va prezenta în ședința de guvern de miercuri un proiect de lege care să modifice prevederile declarate neconstituționale de CCR referitoare la controlul judiciar.

Tot marți, însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite la București, Dean Thompson, a discutat la Palatul Victoria cu ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, despre progresele înregistrate în justiție în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), au anunțat surse politice pentru AGERPRES.

Aceleași surse susțineau că în atenția celor doi oficiali a fost și necesitatea ca prevederile declarate neconstituționale referitoare la controlul judiciar să fie clarificate printr-o ordonanță de urgență.

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat ca nefiind constituționale normele de procedură penală care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsurile preventive ale controlului judiciar și ale controlului judiciar pe cauțiune pentru perioade nelimitate.

CCR a luat în dezbatere joi o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art.211-217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar și ale controlului judiciar pe cauțiune.

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.211-217 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât încalcă art.53 din Constituție referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art.23), la libera circulație (art.25) și la viața intimă, familială și privată (art.26).

‘În pronunțarea acestei soluții, Curtea a constatat că, deși noul Cod de procedură penală include printre măsurile preventive controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, nu prevede durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. Or, caracterul excepțional al măsurilor preventive, care implică restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, impune caracterul temporar, limitat în timp, al acestora. Prin urmare, Curtea a reținut că normele de procedură penală care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsurile preventive ale controlului judiciar și ale controlului judiciar pe cauțiune pentru perioade nelimitate contravin exigențelor art.53 din Constituție’, declară CCR.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, Judecătoria Satu-Mare — Secția penală.