Al-Qaida îl acuză pe Barack Obama că este responsabil de moartea celor doi ostatici în Yemen

barack-obamaAl-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA) a afirmat că preşedintele american Barack Obama poartă întreaga responsabilitate pentru moartea a doi ostatici, un american şi un sud-african, într-o operaţiune militară eşuată, sâmbătă, în Yemen, potrivit unei înregistrări video difuzate joi. „Obama a luat decizia greşită, considerată ca semnarea condamnării la moarte a concetăţeanului său” Luke Somers, dar şi cea a ostaticului sud-african Pierre Korkie, a acuzat Nasser Al-Ansi, responsabil al AQPA, în această înregistrare video.Cei doi ostatici au murit în timpul unei operaţiuni ratate a comandourilor americane, sâmbătă, în sud-estul Yemenului, cu o zi înainte de expirarea unui ultimatum de trei zile fixat de AQPA, ce ameninţa să îl execute pe ostaticul american dacă Statele Unite nu răspundeau cerinţelor neprecizate ale grupării.Reamintind acest ultimatum, Nasser Al-Ansi a declarat că preşedintele Obama a ordoanat asaltul „în pofida avertizării noastre potrivit căreia nu ar trebui să comită nicio prostie”.„Dar el nu a făcut nimic pentru a evita moartea ostaticului” american şi, „dimpotrivă, el este cel care a luat decizia morţii”, a adăugat el, calificând drept „sălbatică” operaţiunea militară.La scurt timp după asaltul eşuat, Barack Obama a afirmat că „a autorizat această operaţiune (…) în cooperare cu Guvernul yemenit”, în urma unor „informaţii potrivit cărora viaţa lui Luke era în pericol imediat”.