Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că va avea în cursul zilei de joi o întâlnire cu premierul Victor Ponta pentru a discuta prioritățile guvernamentale care stau la baza proiectului bugetului pe anul 2015. „Am astăzi programată o discuție cu domnul prim-ministru, dar discuția nu este legată de negocierea portofoliilor sau a structurii Guvernului, ci doresc să facem o discuție aplicată pe proiect de buget înainte de a veni la Parlament. (…) Mai sunt lucruri de pus la punct (referitor la viitoarea structură a Guvernului — n.r.). O să vedem zilele următoare, dar prioritatea este bugetul (…), care sunt prioritățile pe care funcționează bugetul. Nu putem să avem 40 de priorități, că atunci înseamnă că nu avem niciuna”, a spus acesta, la Parlament. Călin Popescu Tăriceanu a precizat că, până la finele săptămânii, se vor încheia și discuțiile cu privire la structura viitorului Cabinet Ponta, precizând că formațiunea pe care o conduce dorește să obțină ministere în care se pot aplica politici liberale. „Până la sfârșitul acestei săptămâni vom finaliza. Ca liberali, putem să ne gândim la ministere economice, dar nu numai pentru că sunt și alte ministere în care se pot face politici liberale”, a spus acesta. Referitor la numărul de viceprim-miniștri care ar trebui să se regăsească în structura viitorului Guvern, Călin Popescu Tăriceanu a spus că, în opinia sa, funcția de viceprim-ministru este „mai degrabă o funcție de reprezentare, viceprim-miniștrii nu au atribuții în plus”. „Nu cred că aceasta este problema cea mai importantă”, a mai spus Tăriceanu, adăugând că nu poate face precizări cu privire la posibilitatea ca formațiunea sa să solicite un astfel de post de vicepremier. În opinia lui Tăriceanu, „problema serioasă” este reprezentată de viitoarea direcție de acțiune a Guvernului. „Problema serioasă este pe ce direcție va acționa Guvernul, care sunt principalele proiecte, inițiative pe care vrea să le ia, care sunt deciziile importante pentru anul următor. Guvernul a manifestat clar și a declarat că nu va majora niciun fel de taxă, dar, pe de altă parte, trebuie să pregătim anul 2016 și trebuie să vedem cum merge economia, cum este posibil să reducem TVA-ul la 19% — vom face aceasta la toate produsele, vom selecta o parte din produse și vom introduce TVA redus la produsele de strictă necesitate? Părerea mea este că trebuie găsite pârghiile pentru stimularea consumului, ca un alt motor de relansare economică”, a conchis acesta.