Persoanele fizice autorizate vor putea ține evidența după regulile contabilității în partidă simplă

cumsecalculeaza-1401207602Guvernul a aprobat modificarea Legii contabilității astfel încât persoanele fizice care desfășoară activități în scopul realizării de venituri să-și poată ține evidența contabilă pe baza regulilor contabilității în partidă simplă, a declarat ministrul Bugetului, Darius Vâlcov, la Palatul Victoria. „Guvernul a aprobat printr-o ordonanță de urgență modificarea și completarea Legii contabilității nr.82/1991. Prin prezentul proiect de act normativ se introduce opțiunea pentru persoanele fizice care desfășoară activități cu scopul realizării de venituri să conducă evidența contabilă pe baza regulilor contabilității în partidă simplă sau, la opțiunea acestora, pe baza regulilor contabilității în partidă dublă. Toate aceste modificări — și vom veni în continuare cu altă modificare — s-au făcut potrivit unei Directive din 2013 a Uniunii Europene”, a precizat ministrul delegat pentru Buget într-o conferință de presă. Darius Vâlcov a adăugat că „există de asemenea posibilitatea optării pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic”.