Stroe despre accidentul din Apuseni: MAI și-a făcut datoria; nu se putea face nimic altfel

Fostul ministru de Interne Radu Stroe a fost audiat vineri la Parchetul General – Secția Militară în dosarul accidentului aviatic din Munții Apuseni, el declarând că MAI și-a făcut datoria „integral” și că „nu se putea face nimic altfel” în situația respectivă.

„Astăzi m-am prezentat la Secția Militară a Parchetului General, invitat în legătură cu accidentul aviatic. Am avut o discuție cu procurorul de caz. Am trecut în revistă toate momentele din acea zi, seară și noapte. În calitate de martor, am semnat o declarație. (…) Eu am făcut declarația care spune că Ministerul Afacerilor Interne și-a făcut datoria integral, o reiterez și acum. Din punctul de vedere al MAI, nu se putea face nimic altfel. (…) La nivel operativ toată lumea a acționat, cu comunicarea stăm mai rău, după cum știți”, a declarat Radu Stroe la ieșirea din sediul Parchetului.

Răspunzând unei întrebări, Stroe a afirmat că el nu poate stabili care sunt vinovații, nici măcar din punctul de vedere moral.

Pe 20 ianuarie, un avion de tip Britten — Norman Islander (BN 2) cu șapte persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine.

În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul și o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul Elias. Medicii erau transportați la Oradea, unde urmau să participe la o operație de prelevare de organe pentru transplant.

Pilotul Adrian Iovan și Aura Ion — o tânără ofițer-student — și-au pierdut viața în urma accidentului aviatic.

Deocamdată, procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.