Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunțat că doctorița aflată în elicopterul SMURD care s-a prăbușit în lacul Siutghiol luni după-amiază, medicul Laura Vizitiu, a murit la Spitalul Județean din Constanța.
”Din păcate am fost informați în urmă cu câteva minute că medicul care se afla în elicopterul SMURD a decedat la Spitalul Județean. S-au făcut toate eforturile pentru a-i salva viața, dar din păcate nu s-a mai putut. Co-pilotul se află în continuare sub manevre de resuscitare, dar din păcate șansele de supraviețuire sunt extrem de minime. Continuă căutările, să vedem dacă putem găsi celelalte două persoane dispărute”, a spus Arafat.
Medicul Laura Vizitiu, recuperat de salvatori din apele lacului Siutghiol la scurt timp după prăbușirea elicopterului SMURD, a fost internat în stare critică la secția Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Constanța.
Co-pilotul elicopterului SMURD care s-a prăbușit în lacul Siutghiol a fost găsit de salvatori la o adâncime de aproximativ 6 metri, legat de scaun, a declarat presei, luni seara, Marian Ciulei, scafandru în cadrul Centrului de Antrenament al scafandrilor de intervenție a ISU Dobrogea.
”Am găsit cea de-a doua victimă legată de scaun la o adâncime de circa 6 metri. Vizibilitatea este foarte scăzută, temperatura apei este de doar 2 grade Celsius, ceea ce face intervenția foarte dificilă, și este foarte mult mâl, de peste o jumătate de metru. Când am găsit a doua victimă, am balizat zona. Cu sprijinul celor de la Poliția de Frontieră și cu ajutorul unui sonar am încercat să găsim epava, am găsit pe fundul lacului bucăți din elicopter(…), nu am găsit carlinga, ci scaunul, și victima legată de scaun. Am scos victima de pe scaun și am adus-o la suprafață”, a spus Ciulei.