Premierul Australiei promite transparență totală în legătură cu agresorul de la Sydney

646x404 (3)Premierul australian, Tony Abbott, a promis miercuri transparență totală în ancheta care demarează asupra motivelor pentru care individul care a luat ostatici la Sydney, având un trecut plin de violențe și extremism, nu se afla sub supraveghere, transmite AFP. Man Haron Monis, în vârstă de 50 de ani, era în libertate pe cauțiune, după ce fusese inculpat de justiție pentru complicitate la uciderea fostei sale soții. De asemenea, el făcea obiectul altor puneri sub acuzare pentru zeci de agresiuni și abuzuri sexuale. Luarea de ostatici din cafeneaua Lindt Chocolat, aflată în centrul orașului Sydney, s-a soldat marți cu moartea a două persoane și a autorului faptelor, iranian de origine. Luna trecută el a publicat un mesaj pe site-ul său pentru a jura credință „califului musulmanilor”, ceea ce poate fi interpretat ca un sprijin acordat liderul organizației Statul Islamic (SI). Numeroase voci s-au făcut auzite în Australia pentru a întreba de ce nimeni nu s-a interesat de soarta acestui individ despre care premierul Tony Abbott a spus că era „nebun”. El era bine cunoscut de poliția statului Noua Galie de Sud, de poliția federală, precum și de agenția de informații interne (Australian Security Intelligence Organisation, ASIO), însă nu figura pe lista țintelor supravegheate de serviciul antiterorist. „Sunt întrebări pe care responsabilii noștri vor trebui să și le pună, deoarece el a fost o persoană de interes pentru agențiile având ca misiune securitatea”, a declarat Tony Abbott la postul de radio ABC. „Vrem să știm de ce nu era supravegheat, ținând cont de trecutul său de violențe, de trecutul său de instabilitate mintală și de atracția sa din trecut pentru extremism”, a continuat premierul australian. Un raport al evenimentelor care au precedat luarea de ostatici de luni din centrul orașului Sydney, asupra motivelor pentru care Monis nu era supravegheat și pentru care dispunea de o armă va fi prezentat opiniei publice, a adăugat prim-ministrul, care a promis o transparență totală.