24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Se pare că au fost necesari 25 de ani pentru ca opinia publică din țară să înțeleagă faptul că Revoluția română din decembrie 1989 a început la Iași. Gelu Voican Voiculescu, dar și istoricul Adrian Cioroianu au recunoscut că la Iași a început ceea ce avea să triumfe la București, pe 22 decembrie 1989, ca o revoluție a căror efecte confirmă schimbarea profundă a regimului politic din România, dar și modificări substanțiale constituționale, reușindu-se trecerea de la comunism la capitalism, de la dictatura ceaușistă la democrația autentică și funcțională, de la economie etatistă la economia de piață, în care piața dictează prin regula cererii și a ofertei cine rămâne și cine dispare, pur și simplu.
Decizia unilaterală a celui aflat la putere este astfel înlocuită cu valoarea cauționată doar de sistemul axiologic care va reuși, în cele din urmă, ”să facă jocurile”. ”Indicațiile prețioase” și ceilalți viruși, introduși arbitrat în ecuația valorii, a valorii adăugate, doar pentru a face regula pieței (după un mercurial artificial, care nu avea nimic în comun cu mecanismele de formare ale prețurilor, într-o economie sănătoasă, bazată exclusiv pe valorificarea plus valorii, a valorii muncii adăugate și mai ales a productivității muncii, au confirmat moartea regimului politic dictatorial, oferind momentului din decembrie 1989 statutul de revoluție.
Din 16 decembrie și până pe 21 decembrie, Timișoara a fost orașul care a dus greul revoluției române. Orașul împotriva căruia toată mânia comunistă a fost revărsată, prin condamnări pe bandă rulantă comise de potentații nomenclaturii comuniste din toată țara a marcat o tristă singurătate și nedemnă izolare față de restul țării, definindu-se a fi ”orașul eliberat de comunism”. Presa vremurilor de atunci, care de fapt era o singură presă a PCR, avea ocupate paginile întâi cu astfel de manifestări de condamnare a ceea ce se întâmplă la Timișoara, chiar dacă nimeni nu avea decât informațiile vehiculate la modul oficial de televiziunea națională, unde ni se spunea că ”un grup de derbedei au atacat sediile județenei de partid, Miliției, Armatei, spărgând geamurile și vitrinele magazinelor din centrul orașului. În spatele acestor ”grupuri de huligani” ni se spunea că s-ar afla ”agenturilor străine…”.
Să ne amintim că în situația anilor 1989 informația era atent supravegheată și dirijată de către liderii PCR, prin organele specializate, dar și prin atenta supraveghere a celor care se aventurau în a șopti la telefon că în Piața Operei din Timişoara se moare de câteva zile, miliția și armata trăgând în timișorenii ieșiți în stradă, fie pentru a-și apăra pastorul supus surghiunului, fie pur și simplu pentru a-și manifesta revolta față de condițiile mizere în care trăiau în acele vremuri.
Istoricul Adrian Cioroianu, dar și cercetătorul Constantin Corneanu de la Institutul Național al Revoluției Române, alături de Gelu Voican Voiculescu au sesizat că doar la Iași, prin acțiunea Frontului Popular Român, programată a avea loc pe 14 decembrie 1989, au existat o formă de organizare clandestină, un program politic, în care revoluționarii cereau schimbarea regimului comunist cu un regim democratic, demisia celor doi dictatori, Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu. Nici la Timișoara și nici la București nu a existat un astfel de program, o astfel de organizare cu premeditare a momentelor ce au urmat după 14 decembrie 1989. La Timișoara, dar și la București revoluția ”a fost prinsă din urmă” de inițialele revolte ale oamenilor, reușind astfel să se transforme de la oră la oră, prin amploarea pe care a reușit să o ia, astfel încât după ora 12.15 (momentul în care Nicolae Ceaușescu a decolat cu elicopterul de pe acoperișul sediului CC), revoluția să cuprindă întreaga țară. Evenimentele zilei astfel detonate s-au succedat de la un ”comunism cu fața umană” (ceea ce încerca să-și imagineze Ion Iliescu, la orele prânzului zilei de 22 decembrie 1989, imediat după preluarea puterii de forțele revoluționare) și până la condamnarea comunismului și scoaterea lui în afara legii, la orele înserării, când a fost dat primul comunicat către țară de către cei care au preluat puterea în România, ajunsă a fi România liberă, eliberată de sub dictatura ceaușistă, după aproape jumătate de secol de ”teroare roșie”.
Evenimentele din acel decembrie însângerat ar trebui judecate la nivelul tensiunii, confuzie și mai ales a entuziasmului acelor vremuri, astfel încât judecarea greșelilor, inerente unei astfel de presiuni social,e să fie nepărtinitoare, în conformitate cu adevărul istoric al timpului.
