Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat joi că tinerețea reprezintă un atu și în viața politică și a arătat că îl susține pe Ludovic Orban la conducerea partidului. „Este o decizie sau o mișcare care face parte din arsenalul deciziilor care se iau într-un partid. Oricine dintre vicepreședinți, conform statutului, avea dreptul să candideze, deci mi se pare ceva normal”, a spus Antonescu, referitor la decizia Alinei Gorghiu de a candida la șefia PNL. El a spus să tinerețea reprezintă un atu și în viața politică. „Tinerețea întotdeauna chiar și în politică este un atu. Evident că tinerețea nu este suficientă niciodată, dar nu cred că se poate face un enunț general de felul un om tânăr cu necesitate poate conduce un partid și nici enunțul un om tânăr nu poate conduce un partid. Sunt oameni tineri și în general dacă observați media de vârstă a liderilor în politica europeană a scăzut. Gândiți-vă două partide foarte vechi din Marea Britanie sunt conduse de oameni foarte tineri. Pentru mine tinerețea sau vârsta nu este un criteriu. Dl Quintus are, de exemplu, momente de mare tinerețe și cunosc tineri care au fost în permanență bătrâni”, a declarat Antonescu, înainte de ședința BPN al PNL. El a arătat că își menține susținerea pentru candidatura lui Ludovic Orban la șefia vechiului PNL, însă a arătat că acest fapt nu are nimic din „dramatismul” pe care unii jurnaliști l-au afișat. „Pentru mine nu este o bătălie între tabere. Pur și simplu este un vot pe care îl dau și îl dau cui am spus, ceea ce nu este un capăt de țară sau vreo bătălie organizată între mai multe tabere, în niciun caz pentru mine”, a afirmat Antonescu. De asemenea, el a spus că dacă ar fi știut dinainte de candidatura Alinei Gorghiu ar fi încurajat-o, motivând că el întotdeauna a considerat că „toate văicărelile de genul cum am face să avem un singur candidat, cum am face să dăm toate voturile unui singur candidat, ca să nu spună lumea că partidul este împărțit, sunt niște trăsnăi”. „Competiția este absolut naturală în orice partid democratic, cu atât mai mult în PNL. Era bine să avem patru candidaturi, cinci, dar votul meu merge în direcția pe care am spus-o”, a adăugat Antonescu. Cu privire la decizia lui Iohannis de a o susține pe Alina Gorghiu la șefia PNL, el a spus că această hotărâre îi aparține președintelui liberalilor. El a mai spus că preocuparea sa pentru identitatea liberalismului este mare. „Nu văd un motiv pentru care acum să cred că nu ar putea să facă asta. Nu are nimeni garanții absolute, indiferent cine va fi ales, că lucrurile vor merge bine. În legătură cu niciunul dintre cei doi candidați nu am din capul locului temerea că nu ar fi capabili să facă un anumit lucru. Este o zonă de așteptare, iar preocuparea mea pentru identitate este una majoră care depășește cu mult confruntarea, competiția dintre două sau mai multe persoane”, a mai afirmat Antonescu, întrebat dacă are temeri că Alina Gorghiu nu ar putea să promoveze identitatea liberalismului.