Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CEJ) a afirmat că un organism viu care nu poate să se dezvolte pentru a deveni ființă omenească nu este echivalent cu un embrion, prin urmare, se pot breveta metode de folosire a respectivului organism (ovul) în scopuri industriale sau comerciale, relatează joi AFP și Reuters, adăugând că în acest fel s-a deschis calea brevetării de tehnologii referitoare la celulele stem. CEJ s-a pronunțat în legătură cu o sesizare a firmei americane International Stem Cell (ISCO) care a încercat fără succes să breveteze în Marea Britanie, la oficiul pentru proprietate intelectuală, o tehnologie de producere a celulelor stem pluripotente (care se pot dezvolta în orice tip de celule ale corpului uman) pornind de la ovule umane. Cererile au fost respinse pe motiv că, în virtutea legislației europene, nu se pot patenta invenții care se bazează pe utilizarea sau distrugerea de embrioni umani. Compania ISCO a contestat acest argument, susținând că un ovul activat prin partenogeneză nu poate deveni ființă umană. Într-un comunicat de presă difuzat joi, CEJ a explicat că ‘pentru a fi considerat +embrion uman+, un ovul uman trebuie să aibă obligatoriu capacitatea intrinsecă de a se dezvolta în ființă omenească’. Prin urmare,’simplul fapt că un ovul uman activat prin partenogeneză începe un proces de dezvoltare nu este suficient pentru ca acesta să fie considerat +embrion uman+’. CEJ subliniază în schimb că, ‘în ipoteza în care un astfel de ovul ar avea capacitatea intrinsecă de a se dezvolta în ființă omenească, ar trebui să fie tratat în același fel ca un ovul uman fecundat, în toate stadiile dezvoltării sale’. CEJ a lăsat justiției britanice misiunea de a stabili dacă organismele folosite în noile tehnologii propuse de ISCO răspund acestor criterii. Celulele stem pluripotente ar putea juca un rol important în domeniul medicinei de regenerare. În acest procedeu, ovulele sunt activate prin partenogeneză (în absența spermei) pentru a declanșa embriogeneza fără fecundare.