24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Editura Muzeelor Literare a adăugat în portofoliul publicațiilor sale un nou titlu: „Jurnal” de Iacob Negruzzi. Cartea reproduce textul confesiunii intime a tânărului Iacob Negruzzi din perioada interesantă și tumultoasă în care a studiat la Berlin (duminică, 1 decembrie 1861 – miercuri, 26 februarie 1864).
Apărut pentru prima oară în anul 1980, volumul a fost cenzurat, iar o parte a scenelor despre viața corporațiilor studențești, episoade imtime și despre sănătătatea tinerilor au fost excluse. Ediția din 2014 reintroduce toate aceste pasaje, la care se adaugă și introducerea lui Iacob Negruzzi care lipsește din microfilmul cu care s-a lucrat în 1980.
În perioada în care a locuit la Berlin, tânărul Iacob Negruzzi „a notat, în limba germană, cu o sinceritate șocantă pe alocuri, diverse întâmplări din viața zilnică a capitalei prusace, atmosfera studențească, lecturi, studii, reuniuni organizate în corporații, dar și probleme intime, amoroase și de sănătate. Jurnalul lui Iacob Negruzzi este un document de epocă prețios, care nu și-a pierdu farmecul până astăzi.” (Horst Fassel) Așadar, jurnalul reprezintă o ilustrare a vieții reale a studențimii din acea epocă, cu imagini încă vii ale unei părți din viața academică germană.
Redăm, spre ilustrare, un fragment din jurnalul lui Iacob Negruzzi care descrie ziua de 16 decembrie de acum 153 de ani: „După–masă am studiat, apoi am primit vizita lui Reclam și ulterior a lui Paetzelt. Ei au rămas până la ora 8. Stabilisem cu Rek și Reclam să-i vizităm pe vandali la cârciuma lor. După ce am cinat la «Braun», m-am și dus acolo. Vandalii sunt în general oameni simpatici, mai cu seamă Kaltmeyer, cu care am băut. S-a tras bine la măsea. Am fost servit din toate părțile. S-a adunat atât de muilt, încât m-am îmbătat. După ce am băut zdravăn și după ultimul cântec, la unu, am plecat împreună cu Buchholz la «Musenhalle», unde, după consumarea unei cafele, mi-am revenit întrucâtva. Spun întrucâtva pentru că dacă mi-aș fi revenit complet, nu m-aș fi apucat să o conduc pe o damă acasă (Lisbeth, neue Spittelbrücke, locuința a 2-a). S-a dovedit, ceea ce este rar, că era o fată cumsecade. Se subînțelege, este cumsecade cât poate fi o femeie cu profesia ei. Ea practică această meserie de puțin timp, este foarte frumoasă și face bine dragoste. Toate astea sunt 3 calități pe care nu le posedă orice prostituată. Mi-a luat un taler și, ce este mai rău, mi-a pricinuit remușcări de ordin moral după ce ajunsesem acasă. Am fost, din nou, abia la ora 5 acasă.”
Jurnalul, prezentat în ordine cronologică, a fost tradus din limba germană de către Horst Fassel, iar prefața este semnată de Dan Mănucă. Cartea este distribuită în rețeaua muzeelor literare ieșene.
