CSA Steaua București s-a calificat în semifinalele competiției Euro Cup la polo pe apă, după ce a terminat la egalitate cu formația germană Wassersportfreunde von 1898 Hannover, 9-9 (3-2, 1-3, 2-2, 3-2), în deplasare, în manșa a doua a sferturilor de finală. Steaua, care învinsese în tur cu 9-7, va juca prima semifinală de cupă europeană pentru poloul românesc după o pauză de aproape 30 de ani. Steliștii au încheiat primul sfert cu un avantaj de un gol (3-2), însă nemții au recuperat diferența și au reușit să întoarcă scorul după al doilea sfert (4-5). A treia repriză a fost una echilibrată (2-2), steliștii reușind să și-o adjudece pe ultima (3-2) și să termine astfel la egalitate, 9-9. Golurile ”roș-albșatrilor” au fost semnate de Miroslav Randjic (3), Nicolae Diaconu (2), Daniel Teohari, Petar Filipovic, Matej Nastran și Alexandru Ghiban, potrivit paginii de Facebook a clubului militar. ”Îi felicit pe băieți, pentru că ei au fost actorii principali. Datorită lor suntem în semifinale. Au jucat foarte bine, au avut răbdare și au luptat până în ultima secundă. Au arătat că suntem o echipă de valoare. Ne bucurăm enorm pentru această calificare și ne dorim să demonstrăm în continuare că suntem o echipă de învingători”, a declarat la finalul meciului, desfășurat la Hanovra, antrenorul stelist Ionuț Angelescu. În semifinale s-au mai calificat formațiile italiene Circolo Nautico Posillipo, după 6-9 și 12-7 cu Sintez Kazan (Rusia), și Carpisa Yamamay Acquachiara, după 13-7 și 10-10 cu Olympic Nice Natation (Franța), precum și echipa croatăVK Mornar Brodospas Split, după 10-5 și 4-8 cu Carisa Savona (Italia) Meciurile din semifinale se vor desfășura în 11 februarie 2015 (turul) și pe 4 martie 2015 (returul).