Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi E.ON România au demarat în luna decembrie programul educativ ”Lecţii de siguranţă”, derulat în școlile din întreaga țară. Programul urmăreşte să educe copiii cu privire la utilizarea corectă şi în condiţii de siguranţă a surselor de energie, prin intermediul unor lecţii interactive, concepute special pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial. ”În programul din această lună au fost incluse şi 22 de unităţi de învăţământ, preponderent din mediul rural, din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. Specialiştii ISU şi voluntarii E.ON au revenit în clase ca dascăli şi i-au învăţat pe copii lucruri noi şi utile despre energia electrică şi gazele naturale, cum se produc, ce măsuri trebuie luate şi ce reguli trebuie respectate pentru a le utiliza în siguranţă în casă sau la şcoală. La sfârşitul lecţiilor, copiii s-au bucurat de pachetele cu dulciuri primite, atmosfera creată fiind una de sărbătoare, acum când ne mai despart doar câteva zile de sărbătorile de iarnă”, se precizează într-un comunicat de presă al Departamentului de Comunicare al E.ON România. De remarcat că toate instituţiile în care se va derula, în luna decembrie, programul educativ ”Lecţii de siguranţă” vor primi câte un calculator din partea E.ON. Acţiunile fac parte din campania comună de informare preventivă, derulată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România ”R.I.S.C. Siguranţa NU e un joc de noroc”, în baza parteneriatului existent între cele două instituţii. Încheiat în luna septembrie 2012, parteneriatul şi-a propus realizarea şi desfăşurarea unor campanii de informare, prevenire şi conştientizare a cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie. (E.M.)