Județele din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, dotate cu șenilete pentru intervenții în situații de urgență

senilete rdneÎn prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, vineri, 19 decembrie, a avut loc recepția de către reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST a unui număr de șase șenilete cu roți, de tip UTV, cu remorcă și vehicul tractor, destinate intervențiilor în situații de urgență. Achiziţia face parte din proiectul ADI EURONEST, intitulat ”Îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență în condiții de iarnă”, cel de-al patrulea în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013, Axa 3. În cadrul acestui proiect vor fi achiziționate, în final, 24 de autofreze multifuncționale de zăpadă, recepţia acestora urmând să înceapă de la sfârşitul lunii ianuarie. Proiectul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST are o valoare totală de aproape 21 milioane de lei şi se adresează tuturor celor şase judeţe din Regiunea de Nord-Est. Cele șase șenilete recepționate vineri sunt livrate de SC General Conf Grup SRL Bucureşti, valoarea contractului ridicându-se la 1.583.935 lei. ”Proiectul, care beneficiază de finanţare europeană, are două componente: prima se referă la achiziţia celor şase ambulanţe pe şenile, câte una pentru fiecare judeţ, iar a doua la achiziţia a 24 de freze de zăpadă, pe care vom începe să le primim de la sfârşitul lunii ianuarie. Utilajele recepţionate astăzi pot fi utilizate pe orice formă de relief. Astfel, fiecare Inspectorat pentru Situaţii de Urgenţă va deveni independent şi nu va mai avea nevoie de sprijinul altor categorii de forţe pentru a efectua misiunile de salvare a cetăţenilor care se află în diferite tipuri de risc”, a declarat președintele CJ Iași, Cristian Adomniței. Reamintim că în luna decembrie 2013, Consiliul Judeţean Iaşi a achiziţionat două autovehicule şenilate şi o autospecială pirotehnică. Toate trei autovehicule se află în prezent în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi. (E.M.)