Klaus Iohannis a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare

klaus-iohannisPreşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială. Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare a fost adoptat, vinerea trecută, de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, cu 177 de voturi ”pentru”, 56 de voturi „împotrivă” şi 4 abţineri.Potrivit proiectului de lege, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, în domenii ca sănătate, finanţe publice şi economie, dezvoltarea regională şi administraţie publică, muncă, protecţie socială, fonduri europene, justiţie, transporturi şi infrascructură, educaţie, cercetare, agricultură, mediu, dar şi „prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege”.Plenul Senatului a adoptat 8 decembrie, în forma iniţială, fără modificări, proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare până la momentul convocării noii sesiuni în luna februarie.