Daruri de Sărbători, oferite de polițiștii ieșeni de frontieră

daruri politisteŞi în acest an, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi nu au putut rămâne indiferenţi la problemele unor familii, mai puţin norocoase, din zona lor de competenţă. Astfel, de Crăciun, poliţiştii de frontieră ieșeni au dat dovadă de generozitate, contribuind benevol cu diferite sume de bani pentru ajutoararea unor familii nevoiașe. Din sumele de bani colectate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Bivolari au oferit unui număr de 15 familii din localităţile de frontieră Bivolari, Probota şi Trifeşti pachete cu produse alimentare, dulciuri şi fructe. La rândul lor, poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Răducăneni au adus zambete de bucurie unui număr de 15 copii cu vârste cuprinse între 1 şi 12 ani, care nu doar simt lipsurile financiare, dar o parte dintre ei nu beneficiază nici de căldura unei familii. Cei 15 micuţi au primit articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, jucării, dulciuri şi produsele alimentare necesare pregătirii unor bunăţăti pentru Sfânta Sărbatoare a Crăciunului. Dar nu doar copiii au fost cei care s-au bucurat, ci și polițiștii de frontieră au avut parte de o supriză, câţiva dintre cei mici făcându-le o vizită la sediul sectorului şi i-au colindat. (E.M.)