Direcția 5, Maxim, Andreea Bănică, Puya, CRBL și Shift vor concerta de Revelion în Piața Palatului Culturii

formatii de revelion 2014La concertul din 31 decembrie, din Piața Palatului Culturii, care va marca trecerea în Noul An, ieșenii îi vor putea asculta pe membrii trupei ”Direcția 5” și pe cei de la ”Maxim”, alături de soluștii Andreea Bănică, Puya, CRBL și Shift. Anunțul a fost făcut de primarul Gheorghe Nichita, care a anunțat că în deschiderea spectacolului, de la ora 18.00, pe scenă vor urca o serie de formații și soliști locali. La încheierea concerului, în jurul orei 24.00, va avea loc un spectaculos foc de artificii, cu o durată de 20 de minute. Scena pe care vor evolua artiștii în noaptea de Revelion va fi una specială, ea având o lungime de 14 metri și o lățime de zece metri. În perioada următoare, la Iași sunt programate mai multe acțiuni specifice sezonului, printre acestea numărându-se ”Târgul de iarnă”, eveniment care se desfășoară până pe 7 ianuarie 2015 pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, la care expun producători şi comercianţi de produse specifice sărbătorilor (decoraţiuni de Crăciun, produse de artizanat, căciuli, produse de carmangerie, lactate, produse apicole, dulceţuri, compoturi, băuturi calde), în 32 de căsuţe împodobite festiv și, respectiv, ”Brazii Sărbătorilor de iarnă”, manifestare programată tot până pe 7 ianuarie pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt și în cartierele Copou, Tătărași, Alexandru cel Bun și Nicolina. (E.M.)