Circulația rutieră pe anumite sectoare de drumuri naționale s-a redeschis traficului luni după-amiază începând cu ora 16,00, a anunțat, într-un comunicat, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România /CNADNR/.
Astfel, toate categoriile de vehicule vor putea circula, din nou, pe DN 3, București — Lehliu Gară, DN 3A, Lehliu Gară — Drajna — Fetești, DN 1D, Albești Paleologu — Urziceni.
De asemenea, începând cu ora 16,00, circulația rutieră este deschisă pe DN2 București — Buzău pentru toate categoriile de vehicule.
În același timp, pe DN 2, sectorul cuprins între Buzău și Adjud, traficul rutier se desfășoară controlat în convoaie însoțite de echipaje ale Poliției Rutiere și utilaje de deszăpezire ale CNADNR.
Compania de drumuri și autostrăzi din România anunță, totodată, că de la ora 15,00 circulația rutieră este închisă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (viscol și zăpadă) pe următoarele sectoare de drumuri naționale: DN 25, Tecuci — Șendreni (km 3+920 — km 68+137) și DN 2B, Șendreni — Galați (km 125+571 — km 128+900).