Președintele în exercițiu al Croației, social-democratul Ivo Josipovic, și candidatul taberei conservatoare, fostul ministru de externe Kolinda Grabar Kitarovic, se vor înfrunta în cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pe 11 ianuarie, conform unui sondaj citat de AFP.
Ivo Josipovic este creditat cu 38,9% din voturi, în timp ce oponenta sa, Kolinda Grabar Kitarovic, ar fi obținut 38,1% din sufragii, conform sondajului realizat de agenția Ipsos-Puls pentru televiziunea națională și publicat imediat după închiderea urnelor, la 18.00 GMT.
Primele rezultate parțiale erau așteptate mai târziu în cursul serii.
În această fostă republică iugoslavă cu 4,2 milioane de locuitori, devenită în iulie 2013 al 28-lea membru al UE și ultimul până în prezent, patru candidați și-au disputat funcția supremă.
La ora 15.30 GMT, cu două ore și jumătate înainte de închiderea secțiilor de votare, rata participării a fost de 36,3%, cu două procente mai mare decât la scrutinul prezidențial desfășurat în urmă cu cinci ani.
Constituția croată îi acordă președintelui puteri limitate, acesta fiind comandantul suprem al forțelor armate și cel care gestionează, împreună cu guvernul, politica externă.
Într-o țară care se pregătește să sărbătorească trecerea în noul an, în cadrul unei campanii electorale monotone, cei doi principali candidați au promis să facă eforturi pentru redresarea economiei, chiar dacă postul de președinte nu deține prerogative în acest sens.
Kolinda Grabar Kitarovic, de 46 de ani, candidată a Uniunii Democrate Croate (HDZ, opoziție), și-a criticat rivalul pentru că a eșuat în a determina guvernul să efectueze reforme economice.
Ceilalți doi candidați la prezidențiale au fost Milan Kujundzic, un naționalist în vârstă de 57 de ani, și un tânăr militant al societății civile, Ivan Vilibor Sincic (24 de ani), devenit destul de popular pentru că s-a opus expulzării din apartamente a persoanelor îndatorate și incapabile să-și ramburseze creditele.