Guvernul modifică legea, pentru a stabili cum se poate renunţa la un titlu de doctor

doctoratLegea educaţiei naţionale va fi modificată de Guvern, prin introducerea unui articol care va conferi titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acest titlu în baza unei cereri adresate Ministerului Educaţiei, în condiţiile în care legislaţia actuală nu reglementează o astfel de situaţie.”În prezent, legislaţia nu prevede ce se întâmplă în cazul în care o persoană vrea să renunţe la titlul de doctor. Acum, această procedură va fi reglementată din punct de vedere legal”, au declarat surse oficiale.Pe agenda şedinţei de luni a Guvernului a fost introdus un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea educaţiei naţionale şi OU privind asigurarea calităţii educaţiei.Legea va fi modificată după ce, în urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003.Ponta a precizat că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună-credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic. Ponta a precizat că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un nou demers doctoral, „respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment”.Ulterior, Universitatea Bucureşti a transmis Ministerului Educaţiei o adresă prin care se solicită dispunerea măsurilor necesare în vederea retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003, demersul instituţiei de învăţământ superior fiind urmarea unei notificări făcute de premier.Vineri, noul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Direcţiei juridice a ministerului să găsească o soluţie legală prin care să fie rezolvată solicitarea premierului privind retragerea titlului de doctor şi că aşteaptă deciziile juriştilor din Ministerul Educaţiei.El aprecia că titlul de doctor a fost acordat prin ordin de ministru, iar retragerea poate fi făcută „printr-un act de de aceeaşi valoare”.