Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul unui interviu acordat ”Turnul Sfatului TV” din Sibiu, despre titlul de ”cetăţean de onoare al Sibiului”, acordat în 2007 lui Traian Băsescu, şi pe care acesta nu l-a luat, că ”dacă acesta şi-ar fi dorit acest titlu, ar fi venit să şi-l ridice”. Întrebat despre faptul că în 2007, Consiliul local din Sibiu a decis prin hotărâre acordarea titlului de cetăţean de onoare preşedintelui de la acea vreme, Traian Băsescu dar acesta nu a ridicat acest titlu, preşedintele Iohannis a răspuns: ”Ar fi fost oportun atunci, când Consiliul Local a decis acest lucru. Între timp, cred că a trecut foarte mult timp. Dacă şi-ar fi dorit acest titlu, bănuiesc că ar fi venit să şi-l ridice”, a declarat Iohannis la Turnul Sfatului TV.În anul 2007, când municipiul Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană, mai multe personalităţi care au contribuit la buna desfăşurare a programului şi a pregătirilor au primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Sibiu. Printre aceste personalităţi s-a aflat şi Traian Băsescu, însă acesta nu şi-a ridicat distincţia.În 2013, primarul Klaus Iohannis declara, referitor la acest titlu de cetăţean de onoare acordat de municipalitate preşedintelui Traian Băsescu, în 2007, dar care nu a fost niciodată ridicat, că „nu este o temă de actualitate” deoarece „după cinci ani, urgenţa dispare”.Întrebat dacă titlul acordat de Consiliul Local Sibiu în anul 2007 mai există, Iohannis a răspuns afirmativ, dar a adăugat că „nu mai este niciun fel de urgenţă”. „Categoric titlul există şi poate fi înmânat, dar nu mai este niciun fel de urgenţă, după cinci ani urgenţa dispare. (…) Preşedintele are o agendă extrem de încărcată şi noi încercăm să ne pliem pe această agendă. Dacă durează şase ani până ajunge preşedintele la Sibiu, atât durează. Nu este nicio problemă”, mai spunea Iohannis în 2013.Prima vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Sibiu a fost în 1 ianuarie 2005, când, împreună cu soţia lui, a participat la festivitatea de deschidere a Capitalei Culturale, unde au fost prezenţi, în Piaţa Mare din oraş, între 45.000 şi 50.000 de oameni.Băsescu a fost apoi la Sibiu, în vizite private, de Paşti şi de Rusalii, şi a declarat că a ales acest oraş pentru a se relaxa departe de Bucureşti.În luna septembrie 2007, şeful statului a fost de două ori în decurs de două săptămâni în Capitala Culturală a Europei. Prima vizită a făcut-o în 5 septembrie, la cea de-a treia Adunare Ecumenică, eveniment ce a reunit peste 2.500 de prelaţi de toate confesiunile din toate ţările Europei. A doua vizită a avut loc în 18 septembrie, când a participat la conferinţa internaţională „Populaţia României – Încotro”, la care şi-a exprimat îngrijorarea pentru scăderea drastică a populaţiei.În fiecare dintre aceste vizite, preşedintele a fost însoţit de primarul Sibiului, Klaus Johannis, cu care s-a oprit la câte o cafea la terasele din centrul oraşului sau în restaurantul hotelului în care se cazează preşedintele şi care aparţine actorului Ion Besoiu. Klaus Johannis declara, atunci, că de obicei, când bea cafea cu preşedintele Traian Băsescu, vorbesc despre politică, vreme, Capitala Culturală şi „alte subiecte”, la ultima întâlnire stabilind, de exemplu, că sunt „prea bătrâni” pentru pensiile private.