Talibanii revendică „înfrângerea” NATO în Afganistan

combatere terorismTalibanii afgani au catalogat luni încheierea misiunii de luptă a NATO drept o „înfrângere” şi o „dezamăgire” pentru coaliţie, la o zi după ceremonia care a marcat 13 ani de război în această ţară.Forţa combatantă NATO în Afganistan (ISAF) a coborât drapelul de la cartierul său general duminică, înainte să predea ştafeta misiunii „Susţinere Hotărâtă”, alcătuită din 12.500 de oameni şi vizând formarea armatei afgane, pe 1 ianuarie.”Noi considerăm această etapă drept un indiciu clar al înfrângerii şi dezamăgirii lor”, au reacţionat luni talibanii, într-un comnicat în engleză. „Statele Unite, aliaţii lor invadatori şi toate organizaţiile internaţionale arogante au suferit o înfrângere evidentă în acest război asimetric”, au adăugat insurgenţii, acuzând forţele NATO că au condus ţara către o „baie de sânge”.Talibanii afgani, care au preluat puterea prin arme în 1996, după care au fost înlăturaţi în urma intervenţiei occidentale, la sfârşitul lui 2001, luptă de 13 ani împotriva forţelor occidentale şi aliaţilor lor din armata şi poliţia afgane.Insurecţia şi-a multiplicat în ultimele luni atacurile atât împotriva forţelor afgane, care preiau ştafeta de la militarii străini, cât şi expatriaţilor din Kabul.Potrivit ONU, conflictul afgan este pe punctul de a depăşi 10.000 de victime civile (răniţi şi morţi) în 2014, cel mai dur an din 2009 încoace, din cauza unei intensificări a atacurilor talibanilor odată cu apropierea retragerii forţelor combatante NATO. Washingtonul afirmă că 2014 a fost anul cel mai sângeros pentru militarii şi poliţiştii afgani, cu peste 4.600 de morţi în primele zece luni. În speranţa de a stabiliza ţara în momentul în care NATO îşi reduce prezenţa, preşedintele afgan Ashraf Ghani i-a chemat pe talibani la negocieri de pace, dar aceştia refuză dialogul direct cu Kabulul.