Brașov: Locurile de cazare din Predeal și Poiană, rezervate aproape în totalitate pentru Revelion

Brașov RevelionPrimăria Predeal va organiza petrecerea pentru Revelionul 2015 la baza pârtiei Clăbucet, aproape toate cele 5.000 de locuri de cazare din stațiune fiind rezervate în această perioadă, turiștii continuând să vină având vedere condițiile bune pentru schiat.„Vor concerta Arando Marchez, Sonny Flame și Dean. La ora 24,00 va avea loc un foc de artificii după care concertele vor continua și după miezul nopții”, a precizat Bogdan Gabor, reprezentant al organizatorilor petrecerii.În ceea ce privește condițiile de schi, acestea sunt foarte bune pe toate pârtiile. Cea mai solicitată pârtie rămâne în continuare Clăbucet, unde stratul de zăpadă măsoară peste 40 de centimetri. Pârtia este dotată cu transport pe cablu și nocturnă. Potrivit lui Bogdan Gabor, stațiunea este destul de aglomerată, iar turiștii continuă să vină, aproape toate cele 5.000 de locuri de cazare disponibile fiind rezervate pentru petrecerea Revelionului.Și la Poiana Brașov stratul de zăpadă depășește 60 de centimetri în Masivul Postăvarul și 30 de centimetri în partea inferioară a acestuia.”Condițiile pentru schiat sunt foarte bune. Lucrăm încă la amenajarea părții inferioare a pârtiilor Subteleferic și Lupului, iar pârtiile Kanzel, Bradul, Stadion, Drumul Roșu, Sulinar sunt amenajate în totalitate. Poiana Brașov este marți foarte aglomerată, iar numărul turiștilor este în creștere având în vedere că 95% din capacitatea stațiunii a fost rezervată pentru petrecerea Revelionului”, a precizat, pentru AGERPRES, administratorul Domeniului Schiabil din stațiune.Acesta a mai spus că pentru menținerea în stare bună a pârtiilor, tunurile pentru producerea zăpezii artificiale vor funcționa doar noaptea pentru ca ziua turiștii să poată schia fără probleme.În municipiul Brașov, Revelionul 2015 va fi organizat de primărie în Piața Sfatului începând cu ora 22,30, cu un concert susținut de Veta Biriș și Ansamblul Folcloric „Țara Bârsei”, după care vor urca pe scenă Corina și Ligia Șuteu. Programul se va încheia cu un foc de artificii. Pentru cei care petrec Revelionul în Poiana Brașov și doresc să participe la programul din Piața Sfatului, autobuzele de pe linia 20 Livada Poștei-Poiana Brașov vor circula în noaptea dintre ani din oră în oră.