România, învinsă de Portugalia la handbal masculin

invinsi de portugalia (1)Echipa masculină de handbal a României a fost învinsă de formația Portugaliei cu scorul de 27-26 (10-13), la Meda, într-un meci de pregătire disputat în cadrul turneului pe care îl efectuează în această țară. Gazdele au început mai bine, au condus cu 2-0, dar tricolorii au restabilit rapid egalitatea (2-2). Meciul a continuat într-o notă de echilibru, 6-6 (14), după care echipa antrenată de Aihan Omer a punctat de patru ori la rând, scorul ajungând la 6-10 (21). România a reușit să intre la cabine cu un avantaj de trei goluri, 13-10. În repriza secundă, tricolorii și-au mărit avansul la șase goluri, 19-13 (36), dar lusitanii au avut o revenire puternică, au reușit trei goluri consecutive (16-19), iar apoi s-au apropiat la un singur gol, 10-20 (46). Egalitatea s-a consemnat din nou în minutul 51 (21-21), după care Portugalia s-a desprins pe tabela de marcaj la 26-23 (55). Cu 55 de secunde înainte de final Adrian Chiruț a egalat, 26-26, dar Tiago Rocha a marcat golul victoriei echipei gazdă. Au evoluat echipele: Portugalia: Telmo Ferreira, Alfredo Quintana — Fabio Antunes, Ricardo Pescqueira, Nuno Pereira (6 goluri), Pedro Marques (1), Pedro Solha (3), Pedro Portela (1), Fabio Magalhaes (2), Bosko Bjelanovic (3), Rui Silva (2), Antonio Areia (1), Tiago Rocha (6), Gilberto Duarte (1), Nuno Roque, Miguel Ferraz (1), Jorge Silva. Selecționer: Rolando Freitas; România: Bogdan Pralea, Adrian Țenghea, Ștefan Grigoraș — Răzvan Pavel (1 gol), Daniel Bera, Alexandru Asoltanei, Ionuț Ramba (2), Radu Lazăr, Ciprian Șandru (6), Cristian Fenici (1), Adrian Chiruț (6), Demis Grigoraș (2), Florin Acatrinei (1), Flavius Câmpan, Gabriel Bujor (2), Dragoș Iancu (1), Albert Cristescu, Dragoș Soare (4). Selecționer: Aihan Omer.