Lituania intră în zona euro la 1 ianuarie, devenind al 19-lea membru al uniunii monetare cu speranţa unei apropieri mai mari de vestul Europei, pe fondul tensiunilor cu Rusia şi în pofida riscurilor de creştere a preţurilor.tuania intră în zona euro la 1 ianuarie
Finalizând adoptarea monedei unice europene de către ţările baltice, după Estonia în 2011 şi Letonia în 2014, Lituania se vede un simbol al integrării economice şi politice cu Occidentul, a declarat preşedinta ţării, Dalia Grybauskaite.”Aderarea marchează simbolic etapa finală a integrării în Uniunea Europeană şi reprezintă securitatea noastră, nu doar economică ci şi politică”, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.Evenimentul conincide cu afirmarea rolului mai important jucat de membrii mai recenţi ai UE, cu ex-premierul polonez Donald Tusk ales recent preşedinte al Consiliului European, în timp ce Letonia preia la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Uniunii.Ţările baltice, care au pus capăt ocupaţiei sovietice în anii ’90, după o jumătate de secol, au aderat la UE şi NATO în 2004.Potrivit unui sondaj publicat în noiembrie de banca centrală, 53% dintre cei 3 milioane de lituanieni susţin adoptarea euro şi 39% sunt împotrivă.Ministrul lituanian de Finanţe Rimantas Sadzius a estimat recent că securitatea se află printre motivele de susţinere de către populaţie a adoptării euro.Intrarea în zona euro a Lituaniei va influenţa sistemul de votare în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE). Totodată, Lituania s-a angajat să contribuie cu câteva sute de milioane de euro la fondul european de salvare, pentru susţinerea ţărilor îndatorate din sudul Europei.