Președintele Consiliului de Administrație al MoldovaGaz: Tarifele la gaz trebuie revăzute

gazPrețul gazului importat de Republica Moldova trebuie revăzut. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Alexandr Gusev, într-un interviu pentru Komsomoliskaia Pravda. Gusev a specificat că gazul s-ar putea scumpi, în pofida micșorării prețului de import, iar asta din cauza deprecierii leului moldovenesc.“Tarifele au fost modificate ultima dată în anul 2011, atunci când un dolar american costa 11,9 lei. Acum, dolarul este cotat la 15 lei și mai mult. De aceea, prețul va fi majorat, însă cu cât, depinde de evoluția leului pe piața valutară”, a spus președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz.Alexandr Gusev a menționat că Moldova gaz se pregătește pentru o serie de negocieri cu ANRE.“Datoria noastră este să prezentăm materiale și argumente. Negocierile nu vor fi deloc simple. Chiar de la început va trebui să coordonăm condițiile metodologice de stabilire a tarifului, adică regulile de stabilire a tarifului. Aici există mai multe probleme pe care trebuie să le reglementăm în comun cu ANRE, după care urmează să calculăm și să aplicăm un tarif corect“, a explicat Gusev, scrie Bani.md.Potrivit președintelui Consiliului de Administrație al Moldovagaz, prețul la gazele naturale pentru Moldova, care urmează să fie livrate în primul trimestru al anului 2015, va fi precizat până la 15 ianuarie. “Consider că prețul ar putea fi chiar mai mic de 330 de dolari”, a subliniat Alexandr Gusev.