Nu toți obezii au o stare de sănătate proastă

ziua obezitatiiOameni de știință americani au recomandat unui număr de 20 de persoane obeze să mănânce mai mult câteva luni și au constatat că circa un sfert dintre ele au rămas sănătoase, în pofida creșterii în greutate, relatează AFP. Studiul publicat în ediția din 2 ianuarie a Journal of Clinical Investigation a fost realizat de cercetători de la Washington University School of Medicine din St Louis (Missouri, centrul Statelor Unite). Participanților la cercetare li s-a recomandat să mănânce cu 1.000 de calorii mai mult pe zi, de preferință în fast-food-uri, pentru a se îngrășa cu 6%. „Nu a fost deloc ușor. Este la fel de greu să faci pe cineva să se îngrașe cum este să îl faci să slăbească”, afirmă Elisa Fabbrini, profesor de medicină și principalul autor al studiului. Cei care nu aveau afecțiuni legate de obicei de obezitate, ca o oarecare rezistență la insulină, un nivel ridicat de colesterol, presiune sanguină mare sau exces de grăsime în ficat, nu au prezentat aceste complicații nici după ce s-au îngrășat cu 7 kilograme, se arată în studiu. Rezultatele confirmă ceea ce o oamenii de știință observaseră deja la populația cu greutate normală: circa un sfert din obezi nu suferă de complicații susceptibile să provoace crize cardiace, atacuri cerebrale sau diabet. Însă starea de sănătate a celor care aveau deja probleme metabolice înainte să ia în greutate s-a agravat după regimul caloric menționat. Toți cei care au participat la studiu au fost puși ulterior sub supravegherea unor dieteticieni ca să piardă kilogramele acumulate și au făcut obiectul unui documentar difuzat pe HBO, „Weight of the Nation” (Greutatea națiunii). Autorii cercetării susțin că acum știu mai bine cum să depisteze persoanele obeze cele mai susceptibile să dezvolte complicații. „O altă diferență este legată de funcția genetică din țesutul gras”, arată oamenii de știință, adăugând că la persoanele supraponderale cu metabolism normal mai multe gene reglează grăsimile. „Activitatea acestor gene se dezvoltă chiar și când oamenii cu metabolism normal iau în greutate, lucru care nu este valabil la persoanele cu metabolism anormal”, se arată în studiu. Urmează să fie realizate alte studii pentru a afla de ce unele persoane obeze sunt mai susceptibile să dezvolte complicațiile menționate. „Să fie genetica, un anume regim alimentar, activitatea fizică, sănătatea psihică sau microbii?”, se întreabă Samuel Klein, director al Washington University’ Center for Human Nutrition, citat în încheiere de AFP.