OMS: O tulpină de virus gripal, uşor diferită de cea din vaccin, poate da forme severe de boală

ieseni vaccinati antigripalOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi autorităţile sanitare europene atenţionează că în SUA şi Europa au fost identificate cazuri de gripă cu o tulpină AH3N2 care este uşor diferită de cea din vaccinul existent şi care poate da forme severe de boală, recomandându-se totuşi continuarea imunizării.Reprezentantul în România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dr. Victor Olsavszky, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că în SUA, dar şi Europa circulă o tulpină AH3N2 diferită de cea inclusă în vaccinul sezonier. „Acest lucru nu compromite componenta AH3N2 din vaccinul existent. Potrivit rapoartelor internaţionale, specialiştii se aşteaptă ca această tulpină, diferită din punct de vedere genetic, să fie asociată cu un număr de cazuri severe de gripă”, a adăugat reprezentantul OMS.Victor Olsavszky a explicat că virusul gripal de tip A are din când în când astfel de manifestări. „În 2008, a fost o situaţie similară. Dar nu este o tulpină sută la sută nouă, care să nu semene cu nimic şi să ne dea probleme mari, cum a fost la pandemia de gripă de acum câţiva ani. Până acum însă, nu sunt încă date suficiente şi nu au fost izolate suficiente tulpini ca să putem vorbi mai mult despre ea”, a mai spus medicul.În buletinul informativ emis de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) şi OMS Europa se mai precizează că activitatea gripală pe continent rămâne scăzută în majoritatea celor 29 de ţări care raportează îmbolnăvirile şi că predominant este virusul de tip A, cu A(H3N2), pentru care a fost fabricat vaccinul existent.Autorităţile sanitare mai spun, pe de altă parte, că virusurile gripale care circulă sunt sensibile la antivirale de tipul Oseltamivir sau Zanamivir.Totodată, se precizează că situaţia privind gripa va fi atent monitorizată, fiind necesară transmiterea ghidurilor de tratament către clinicieni, inclusiv a folosirii de antivirale.În România, până la sfârşitul lui 2014, au fost confirmate trei cazuri de gripă, două de tip B şi unul AH3N2.Până la 21 decembrie, au fost vaccinate antigripal 353.270 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de către Ministerul Sănătăţii.