Structuri de economie socială, destinate încadrării în muncă a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile

locuri de munca vulnerabileUn număr de 80 de persoane, dintre care 60 aparținând grupurilor vulnerabile și 20 aparținând altor categorii (lucrători sociali, asistenți metarnali și comunitari, manageri ai structurilor de economie socială, specialiști și formatori implicați în economia socială) vor fi instruiți, timp de un an, în vederea facilitării accesului pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile, în general, a persoanelor cu dizabilități, în mod special, în cadrul unui proiect cu finațare europeană, care urmează să fie implementat de Direcția de Asistență Comunitară (DAC) Iași. Activitățile proiectului ”VAST – Vulnerabil, dar Activ Social cu Tine”, finanțat prin Programul Operațional Sectorial (POS) ”Dezvoltarea Resurselor Umane” 2007-2013, Axa prioritară 6 ”Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 – ”Dezvoltarea economiei sociale”, sunt axate pe furnizarea serviciilor de ocupare, activități de formare profesională, înființarea și dezvoltarea de structuri ale economiei sociale și servicii de integrare și formare la locul de muncă. Cu această ocazie, în cadrul proiectului vor fi înființate și dezvoltate 11 SES-uri (Structuri de Economie Socială), din care șase în mediul urban și cinci în mediul rural. În acest sens, se intenționează ca din cadrul celor 80 de persoane din grupul țintă inițial, 61 de persoane să fie angajate în cadrul celor 11 structuri: 11 manageri de structuri și 50 personal operativ. Din totalul de 61 de persoane angajate, 41 de persoane, respectiv 67%, urmează să aparțină grupurilor vulnerabile. Solicitantul finanțării nerambursabile este Direcția de Asistență Comunitară (DAC) Iași, iar parteneri în proiect sunt Serviciul Public Local de Asistență Socială Botoșani, Asociația ”Surâsul Albastru” Iași, precum și societățile comerciale HRS SRL Voluntari și Laconseisl SRL Iași. Bugetul total al proiectului este de 6.363.629,92 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 6.233.175,51 lei, iar durata de implemerntare de 12 luni. (E.M.)