Juncker anunță un ajutor european suplimentar de 1,8 miliarde de euro pentru Ucraina

Comisia Europeană (CE) a propus deblocarea a 1,8 miliarde de euro ajutor suplimentar pentru Ucraina, a anunțat joi, la Riga, președintele CE Jean-Claude Juncker, relatează AFP.

‘Comisia Europeană a decis să suplimenteze ajutorul său financiar’ pentru Ucraina cu suma de 1,8 miliarde de euro, a declarat Jean-Claude Juncker în cadrul unei conferințe de presă la Riga, afirmând că ‘solidaritatea cu Ucraina nu reprezintă doar cuvinte goale’.

‘Ucraina nu este singură. Europa este unită alături de Ucraina și susține programul de reformă al noului guvern’, a anunțat el într-un comunicat publicat în capitala Letoniei, țară care preluat președinția semestrială a UE.

Această propunere pentru un nou ajutor macro-financiar sub formă de împrumuturi are nevoie de aprobarea statelor membre ale UE și a Parlamentului European.

Comisia a subliniat că acest nou efort financiar european este destinat ‘să ajute Ucraina pe plan economic și financiar în fața provocărilor grave cu care se confruntă țara’.

Până în prezent, Uniunea Europeană a alocat 1,6 miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru Ucraina prin intermediul a două programe de asistență macroeconomică, condiționate de punerea în aplicare a reformelor de către Kiev. Ultima tranșă de 500 de milioane de euro a fost vărsată la 2 decembrie.