Terapiile combinate reduc recurența cancerului de sân

breast_cancer_boobs_rectO chimioterapie combinată cu o terapie focalizată, după o intervenție chirurgicală, pot reduce riscul reapariției unui anumit tip de cancer la sân, susține un studiu clinic publicat miercuri și citat de AFP. Femeile cu tumori de sân de dimensiuni mici, dar agresive (tip HER-2 pozitiv), nu au beneficiat până în prezent de un tratament care viza o proteină despre care se știe că favorizează multiplicarea celulelor canceroase. Tratamentul se aplica de obicei pacientelor a căror tumoră proliferase și care erau tratate doar prin chimioterapie intensivă, cu efecte secundare semnificative. „Femeile cu o mică tumoare la sân de tip HER-2 pozitiv, fără semne de metastaze, au un risc scăzut, dar nu nesemnificativ, de reapariție și de răspândire a cancerului după o operație urmată de chimioterapie”, explică medicul Eric Winer, de la Institutul de cercetare a cancerului Dana-Farber din Boston (Massachusetts), autor principal al unui studiu publicat în revista medicală New England Journal of Medicine. „Studiul demonstrează că o combinație între o chimioterapie de mică intensitate și administrarea de anticorpi Herceptin (pentru a bloca multiplicarea celulelor canceroase) este o abordare benefică pentru acest grup de femei”, a adăugat el. Cercetarea a fost realizată pe un număr de 406 de paciente, cu tumori de tip HER2-pozitiv, ale căror dimensiuni nu depășeau 3 centimetri. După îndepărtarea tumorii canceroase, femeile au fost tratate timp de 12 săptămâni cu combinația de chimioterapie și terapie focalizată (Herceptin), urmată de o terapie de nouă luni doar cu Herceptin. La trei ani de la încheierea acestui tratament combinat, 98,7% dintre participante se aflau încă în viață, iar cancerul nu reapăruse, au indicat cercetătorii. Potrivit studiilor anterioare, rata de supraviețuire, fără o recurență a cancerului, a pacientelor cu același tip de tumoră fără metastaze, tratate doar prin chimioterapie, varia de la 77,1% la 86,4%.