Luare de ostatici într-un magazin de bijuterii din Montpellier (sud), fără legătură cu evenimentele din Paris

Două persoane au fost luate ostatice vineri de către un bărbat înarmat, într-un magazin de bijuterii din centrul orașului Montpellier, în sudul Franței, însă acțiunea nu are legătură cu cele două luări de ostatici din regiunea Parisului care s-au încheiat în urma unor asalturi ale forțelor de securitate, au anunțat surse judiciare, citate de AFP.

‘Este vorba de un jaf. Nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă la Paris’, a declarat pentru agenția franceză de presă procurorul Christophe Barret.

Potrivit site-ului 20 Minutes, autoritățile au întrerupt alimentarea cu electricitate pentru a face mai ușoară o eventuală intervenție a forțelor de ordine.