Delegaţia PSD care va merge luni la consultările de la Cotroceni, cu şeful statului, va fi compusă din Victor Ponta, Mircea Duşa şi Darius Vâlcov, au precizat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate. Sursele citate au mai arătat că PSD nu va propune să fie discutate şi alte teme decât cele anunţate.
De asemenea, aceleaşi surse au precizat că liderii PSD vor face declaraţii la Cotroceni după discuţiile cu Iohannis.
Preşedintele Iohannis a trimis marţi partidelor parlamentare o invitaţie la consultări pentru săptămâna viitoare, scopul acestor discuţii fiind încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.
”Una dintre priorităţile mandatului meu, în perioada următoare este găsirea de soluţii pentru creşterea bugetului Apărării. Voi declanşa consultări cu toate partidele parlamentare, pentru încheierea unui acord politic, cu scopul asigurării, în anul 2017 a unui parg minimal de 2% din PIB, pentru Apărare”, spunea Iohannis, la ceremonia de învestitură a noului şef al Statului Major General al Armatei.
”Mai mult, propun tuturor factorilor politici, atât de la guvernare cât şi de la Opoziţie, să îşi asume clar menţinerea acestui minim obiectiv pentru cel puţin zece ani, astrfel încât să asigurăm predictibilitatea cheltuielilor, mai ales în ceea ce priveşte pregătirea şi programele de înzestrare”, mai spunea preşedintele.