Prețul agentului termic nu va suferi modificări în această iarnă, la Iași

caldura nu se scumpesteIeşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor plăti în acest an același preț al gigacaloriei, valabil încă din decembrie 2011, respectiv de  265 lei/Gcal, inclusiv TVA. De altfel, Iașul este singurul oraș din țară unde prețul pentru populație este neschimbat în ultimele patru sezoane de încălzire.

În acest an, reprezentanții Dalkia Termo Iași au solicitat autorităților de reglementare ANRE și ANRSC o ajustare a tarifului cu doar 5,5%. Procedura valabilă la nivel național presupune avizul favorabil din partea ANRE și ANRSC și apoi aprobarea noilor tarife prin Hotărâre de Consiliu Local. Reprezentanții municipalității spus însă că această potenţială creştere de tarif cu 5,5% nu va afecta sub nicio formă populaţia deoarece va fi acoperită integral cu fonduri de la bugetul local, sub formă de subvenție. Reprezentanţii Primăriei Iaşi au explicat cum s-a reuşit menţinerea aceluiaşi tarif. ”În toate orașele din România, în afară de Iași și Ploiești (unde există contracte de concesiune cu obligație de rezultat din partea operatorilor, care trebuie să respecte numeroşi indicatori de performanță), tariful gigacaloriei se calculează astfel: total costuri + maxim 5% profit împărțit la numărul gigacaloriilor vândute = tariful. Acestor operatori le sunt recunoscute toate costurile pe care le au în producerea energiei termice, deci nu sunt încurajați să facă economii și să funcționeze eficient”, au precizat reprezentanţii Primăriei. Avantajul major al contractului de concesiune de la Iași (pe lângă faptul că este unul de rezultat, în care operatorul trebuie să respecte peste 30 de indicatori de performanță, altfel este penalizat) este acela că formula de ajustare a tarifului gigacaloriei nu recunoaște ca variabile decât combustibilul și inflația. Toate celelalte costuri, oricât de mult ar crește, cad în sarcina operatorului, care trebuie să și le asume integral. Un astfel de principiu de formulă de ajustare a tarifului – aşa cum este cea negociată de Primărie cu Dalkia în cadrul Contractului de Delegare – îl obligă pe operator să fie performant, să facă economii în toate centrele de cost și să aibă o funcționare cât se poate de eficientă. Oficialii Dalkia Termo Iaşi au explicat, cu cifre exacte, situaţia specifică locală: ”Începând cu 12 noiembrie 2012 (când a fost activat contractul de concesiune) și până în prezent nu a avut loc nicio ajustare de tarif, deși operatorul ar fi avut dreptul să o solicite din punct de vedere contractual. Este un caz unic în România: în niciun alt oraș nu a mai existat o păstrare a prețului energiei termice la același nivel timp de atâţia ani”.
Astfel, între 2012 și 2014, inflația a fost de 8,1% (deci toate materialele, serviciile, echipamentele etc folosite de Dalkia pentru producerea și furnizarea energiei au crescut ca preț cu cel putin 8,1%). În plus, între noiembrie 2012 și decembrie 2014, prețul gazului natural a crescut cu aproximativ 26% (costul total: gaz + tarif de transport gaz + tarif de distribuție gaz). În același interval, acciza aplicată gazelor naturale a crescut cu peste 11%. În mod normal, pornind de la aceste elemente, Dalkia ar fi trebuit să solicite o mărire a tarifului cu cel puțin 25%. Ori, Dalkia a menţinut acelaşi tarif. Acest lucru se datorează, după cum au precizat reprezentanții Dalkia Termo Iași, compania a putut menţine până acum acelaşi preţ la gigacalorie datorită schemei de funcționare aleasă pentru a obține un maxim de eficienţă (se funcţionează cât se poate de mult cu CET Holboca, pe cărbune), lucrărilor de modernizare și reabilitare realizate atât de Dalkia, cât și de Primărie (prin proiect european), preţului bun obținut la achiziția de cărbune și livrarea acestuia la Holboca la jumătatea lunii octombrie pentru întreaga iarnă (pentru a evita costuri suplimentare cu degivrarea, concasarea etc), precum și stabilizării și dezvoltării portofoliului de clienți (inversarea tendinței de la debranșare la rebransare; racordarea de clienți mari: hoteluri, instituţii de învăţământ etc). (E.M.)