ACELAȘI DUMNEZEU

Adi Cristi

Atacul terorist din Franța, soldat cu moartea a 12 persoane și rănirea altor 11, vine să ne confirme, dacă mai era nevoie, marea tensiune în care trăim în acest început de secol XXI, care întărește previziunile lui Andree Marlaux: ”Secolul XXI va fi un secol religios sau nu va fi deloc”.

Teroriștii, mai ales după 11 septembrie 2001, au reușit să se comporte cu acea agresivitate care te face să-i consideri dușmanii de moarte ai umanității. Vorbind despre jihad sau despre accesele fundamentaliste ale unor grupări de așa zisă ”eliberare națională”, nu ne îndepărtăm de consecințele grave pe care acest tip de atacuri extreme le aduce vieții, prin zecile, sutele sau chiar miile de morți nevinovați, puși să plătească pentru lipsa de rațiune și de înțelegere, pentru ducerea în extrem a noțiunilor de religie, sacrificiu, ”război sfânt”.

Marele pericol pe care acești bolnavi mintali îl poate provoca este acela al destabilizării societății, reducerea înțelegerii doar la reflexele răzbunării. Ura, setea de revanșă, pot să arunce lumea în acel haos datorat sindromului ”dinte pentru dinte”.

Nu este pentru prima oară în ultimii ani când suntem obligați să ne plângem semenii nevinovați, aflați în calea demenței unor islamiști, educați să ucidă pentru a fi pe placul Profetului Mahomed, în numele său, întru păstrarea intactă a imaginii sale.

Ultimul atac criminal, întâmplat de această dată la Paris, împotriva redacției săptămânalului satiric Charlie Hebdo, a implicat doi cetăţeni francezi de origine algeriană, Chérif și Said Kouachi, cu vârste de 32 respectiv 34 de ani. Cei doi sunt „susceptibili de a fi înarmaţi şi periculoşi”, a avertizat Poliţia din Paris, precizând ca ei „fac obiectul unor mandate de urmărire”.

Cel de-al treilea suspect, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, care i-ar fi ajutat pe terorişti să fugă de la locul tragediei, s-a predat după ce a văzut că numele său circulă pe reţelele de socializare. De câteva zile bune Poliția și Jandarmeria franceză sunt în alertă. O sumă de informații ”luate la cald”, uneori contradictorii, încearcă să recompună drumul teroriștilor într-un alarmant joc ”de-a șoarecele și pisica”. Deja ne plasăm în cunoscuta morișcă cu ”uite teroriștii, nu sunt teroriștii” care, pe o scară mai largă, a afectat și poporul român, în acel decembrie sângeros din ultimul an al deceniului opt, din secolul trecut.

Iată, suntem în alt secol, în secolul XXI, după ce am reușit să terminăm unul dintre cele mai trepidante spații temporale ce au cuprins, printre altele, și două războaie mondiale, este adevărat, clasice, cu flinte și obuziere și, mai apoi, cu avioane, tacuri, rachete dar și cu două inutile bombe atomice.

Astăzi, se mai aud din când în când, prin Orientul Apropiat, Africa și chiar prin Europa Centrală și de Est, accente ale morții armate, răbufniri seismice ale nervozităților politice, de o intensitate relativ redusă, vezi Irak, Libia, Siria, Kosovo, Bosnia Herțegovina, Ucraina, Afganistan. Dar, cred că marea problemă a acestui nou secol o constituie terorismul islamic.

SUA, Spania, Anglia, Israel și Franța fac parte din marile puteri mondiale care au fost atacate, la ele acasă, cu această armă ascunsă a fundamentaliștilor islamici, în zona cea mai sensibilă: civilul, cetățeanul nevinovat, aflat din întâmplare în calea ”jihadiștilor” deciși să atragă atenția lumii islamice că ei sunt martirii care vor salva și vor impune Coranul.

Este incredibil cum în mileniul III suntem supuși unor mentalităţi retrograde, de Ev Mediu, care ajung să ne ia viața doar pentru că fundamentaliștii celei mai tinere religii monoteiste de pe Pământ, islamismul, vor să treacă, la rândul lor, prin foc și pară întreaga omenire, cu declarata intenție a uciderii tuturor celor care nu împărtășesc din învățămintele Coranului, cartea sfântă a mahomedanismului. Agresivitatea fundamentaliștilor vine să explice lipsa de răbdare și mai ales de argumente  care ar putea să propună o dezbatere de idei pe tema religiei islamice, religie care a pătruns după aproape 700 de ani de era lui Hristos, încercând de atunci să câștige un spațiu pe care islamiștii îl consideră ca fiind al lor de drept.

Cum Muhammad al lor nu este recunoscut decât ca profet, în timp ce Iisus Hristos al creștinilor este prezentat ca fiind Fiul lui Dumnezeu, islamiștii cred că trebuie să declanşeze jihad, acel război sfânt îndreptat împotriva tuturor celor care nu-l recunosc pe Mahomed ca fiind Profetul lui Allah pe pământ.

Pentru acest diferend lumea plătește cu morți nevinovați, mai ales că totul astăzi este multiplicat de nevoia de a face bani, de a transforma totul în industrii profitabile. Inclusiv această durere omenească ce nu are religie, fiind reală și copleșitoare în toate semnele de închinare, în toate rugile îndreptate spre Divinitate. Pe cât de păcătoși suntem în viața noastră de zi cu zi, iată mai suntem și criminali, culmea în numele credinței noastre în același Dumnezeu.