Ponta explică de ce nu participă la „marşul solidarităţii” din Paris: Prea mulţi reprezentanţi ar fi fost un pic nefiresc

2012_09_26_victor ponta 2_rszPremierul Ponta salută faptul că România va fi reprezentată la cel mai înalt nivel, prin preşedintele Iohannis, la „marşul solidarităţii” de la Paris şi îşi explică absenţa de la acest eveniment prin faptul că, din moment ce merge preşedintele, „prea mulţi reprezentanţi ar fi fost un pic nefiresc”.”Salut faptul că România va fi reprezentată la cel mai înalt nivel (prin Preşedintele Iohannis) mâine la Marşul Solidarităţii de la Paris. Suntem alături de familiile victimelor, de poporul francez, de toţi cei care cred în valorile noastre fundamentale. (pentru cei care mi-au cerut opinia referitor la participare – era foarte rău să nu fie nimeni din România mâine la Paris; din moment ce merge preşedintele, prea mulţi reprezentanţi ar fi fost un pic nefiresc)”, scrie Ponta pe Facebook.Preşedintele Klaus Iohannis va participa, duminică, la „marşul solidarităţii” care va fi organizat la Paris în memoria victimelor recentelor atentate care au avut loc în capitala Franţei.Participarea preşedintelui Klaus Iohannis la mitingul care va fi organizat la Paris în memoria victimelor atentatelor din ultimele zile a fost anunţată sâmbătă de Administraţia Prezidenţială.Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, premierul Marii Britanii, David Cameron, şi cel spaniol, Mariano Rajoy, au anunţat că vor participa duminică la mitingul de solidaritate programat la Paris după atacul terorist comis la redacţia revistei Charlie Hebdo.De asemenea, şi-au anunţat participarea la acest miting premierul Italiei, Matteo Renzi, reşedintele ucrainean Petro Poroşenko, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cancelarul german Angela Merkel.Atacul terorist comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, fiind revendicat de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Publicaţia Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed.