Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă că procurorii DNA Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, din 10 ianuarie până în 8 februarie inclusiv, faţă de senatorul Tudor Alexandru Chiuariu.Fostul ministru al Justiţiei este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi aderare la un grup infracţional organizat, în dosarul privind retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure, în care sunt arestaţi preventiv fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam şi beneficiarul retrocedării, Gheorghe Paltin Sturdza.Potrivit ordonanţei de dispunere a controlului judiciar, în contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către Paltin Sturdza, în noiembrie 2012, Ioan Gheorghe Varga şi Daniel Constantin Călugăr s-au înţeles cu Tudor Chiuariu să primească suma de 2,5 milioane de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, „cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna”.Decizia avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 43.227 de hectare de teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti.Ulterior, susţin anchetatorii, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică, potrivit căruia suma de două milioane de euro urma să îi fie plătită lui Chiuariu cu titlu de onorariu fix şi 500.000 de euro ca onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.”Prin cooptarea inculpatului Chiuariu Tudor în interiorul grupului infracţional organizat, acesta a dobândit şi asumat un rol esenţial, în sensul că, sub coordonarea inculpaţilor Adam Ioan şi Paltin Gheorghe Sturdza, şi-a folosit influenţa politică dată de calitatea de parlamentar şi fost ministru al justiţiei, pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, OCPI Bacău, Direcţia Silvică Bacău, în scopul urgentării punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna”, au scris procurorii în ordonanţă.În timpul controlului judiciar, Tudor Chiuariu poate părăsi România doar cu încuviinţarea procurorului şi are interdicţie să se apropie şi să comunice, direct sau indirect, cu persoanele menţionate în ordonanţa procurorilor. Chiuariu este obligat să se prezinte la poliţie conform programului de supraveghere stabilit sau de câte ori este chemat, să meargă la anchetatori când este citat, să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.Procurorii i-au atras atenţia lui Tudor Chiuariu că dacă încalcă aceste obligaţii, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.Anchetatorii au fost sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii.Anterior, surse judiciare au declarat pentru MEDFIAFAX că senatorul Tudor Chiuariu ar fi cerut, în calitate de avocat, două milioane de euro să intervină la prefectul judeţului Bacău, „pentru rezolvarea situaţiei cu pădurea lui Paltin Sturdza”. Chiuariu ar fi cerut banii direct de la Gheorghe Paltin Sturdza, au mai spus sursele citate.În dosarul retrocedării ilegale de păduri sunt arestaţi fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza şi judecătorul Lorand Andras Ordog. În detenţie a fost, până în seara zilei de 22 decembrie 2014, şi fiul lui Hrebenciuc, Andrei, însă, după judecarea contestaţiei sale faţă de prelungirea măsurii preventive, instanţa supremă a decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu.Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi fost constituit în aprilie 2013, de Viorel Hrebenciuc, împreună cu Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Gheorghe Paltin Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.Procurorii DNA susţin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza le-a cerut judecătorilor Lorand Andras Ordog şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău.Potrivit anchetatorilor, începând din aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, cu Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, a constituit şi coordonat un grup, care a fost sprijinit ulterior şi de alte persoane, ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei, pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi vânzarea rapidă a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 de hectare, dobândit prin hotărârea judecătorească din 2012 de la Tribunalul Covasna.În acest sens, în aprilie 2013, Hrebenciuc şi Bengescu le-ar fi promis deputatului Ioan Adam şi lui Paltin Sturdza că-i va determina pe funcţionarii publici care trebuiau să îl pună în posesie pe Sturdza şi să elibereze titlul de proprietate pentru terenul de 43.227 de hectare – printre care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, Comisiile locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava şi Romsilva – să urgenteze îndeplinirea actelor sau să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău. Hrebenciuc şi Bengescu ar fi acceptat să primească de la cei doi, în schimbul intervenţiilor sale, bani sau alte foloase, au precizat procurorii.Hrebenciuc mai este acuzat că, începând din 2013, i-ar fi solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu să-i transmită „mesaje obligatorii” directorului general al Romsilva, Adam Crăciunescu, membru în acelaşi partid, în legătură cu modul în care Romsilva trebuia să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate pentru cele peste 43.000 de hectare de pădure.În dosarul retrocedării sunt urmăriţi penal şi senatorii Dan Şova şi Ilie Sârbu, precum şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.