Câștigul salarial mediu nominal net a crescut la 1.743 lei, în noiembrie

salarii bugetariștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.743 lei, în noiembrie 2014, în creștere față de luna precedentă cu 38 de lei, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică remis, luni.În luna noiembrie 2014, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.412 lei, cu 2,3% mai mare decât în luna octombrie 2014. Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.743 lei, în creștere față de luna precedentă cu 38 lei (2,2%). Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (4.166 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.033 de lei). Potrivit INS, comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,6%. În luna noiembrie 2014, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a înregistrat creșteri față de luna octombrie 2014. Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime anuale sau pentru sărbători), sume din profitul net și din alte fonduri, dar și realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net au fost influențate în unele activități economice și de disponibilizările de salariați cu câștiguri salariale mici. Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net, arată INS, s-au înregistrat în activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), respectiv cu 23%, și în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activități de poșși de curier, depozitare și activități auxiliare pentru transport, între 9,0% și 13,0%. De asemenea, creșteri semnificative au mai fost în fabricarea substanțelor și a produselor chimice, fabricarea produselor din tutun, fabricarea echipamentelor electrice, cercetare-dezvoltare, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, între 5,5% și 9,0%. „Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie de premii ocazionale, sume din profitul net și alte fonduri. De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte)”, se spune în comunicat. Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură) (12,8%), în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, industria metalurgică, extracția minereurilor metalifere, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, fabricarea altor mijloace de transport (între 4,5% și 7,5%). În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna octombrie în învățământ (1,7%), sănătate și asistență socială (1,7%), respectiv în administrația publică (0,7%).