Fostul președinte ucrainean Ianukovici a fost pus de Interpol pe lista persoanelor căutate, el fiind acuzat de justiția ucraineană de deturnare de fonduri și nereguli financiare, conform unui anunț postat luni pe site-ul organizației internaționale de poliție, transmite Reuters.Autoritățile ucrainene au precizat că decizia Interpol împotriva lui Ianukovici (64 de ani), care locuiește în Rusia de la înlăturarea sa de la putere în urma protestelor de stradă de acum aproximativ un an, permite oricăror forțe de poliție să-l predea Ucrainei dacă el este reținut.