ING anticipează că euro va ajunge la paritate cu dolarul în doi ani

ingING a făcut în 2014 cele mai exacte estimări la nivel mondial referitoare la cotaţiile valutare, cu prognoze mai pesimiste pentru euro decât restul analiştilor, iar banca olandeză nu intenţionează să îşi schimbe strategia, anticipând că moneda europeană va ajunge în doi ani la paritate cu dolarul.Euro a coborât saptamana trecuta  până la 1,1754 dolari pe unitate, de la un maxim al anului trecut de 1,3993 dolari pe unitate, atins în luna mai, ING considerând că moneda europeană va continua să se deprecieze până la 1 dolar pe unitate, nivel nemaiîntâlnit din 2002, relatează Bloomberg.Potrivit mediei estimărilor făcute de peste 30 de analişti intervievaţi de Bloomberg, euro va atinge 1,15 dolari pe unitate până la sfârşitul lui 2016.ING anticipează că măsurile Băncii Centrale Europene pentru stimularea economiei zonei euro şi evitarea deflaţiei vor avea efecte negative asupra monedei europene, mai mari decât se aşteaptă alte bănci.Puţini investitori vor fi interesaţi de euro, din cauza creşterii masei monetare, în special că Rezerva Federală va face activele în dolari mai atractive prin majorarea dobânzilor, consideră analiştii băncii olandeze.„Suntem unii dintre cei mai conservatori analişti în privinţa cursului euro/dolar. Se pare că Fed va începe să majoreze dobânzile mai degrabă mai devreme decât mai târziu, posibil la sfârşitul trimestrului al doilea, iar acest fapt va accentua divergenţa politicilor monetare”, a explicat Petr Krpata, analist în domeniul pieţelor valutare la ING în Londra.Într-una dintre cele mai exacte estimări, ING a anticipat la începutul anului trecut că euro se va deprecia cu 13%, la 1,2 dolari pe unitate, până la 31 decembrie 2014, în timp ce media estimărilor analiştilor intervievaţi de Bloomberg a fost la acel moment de 1,28 dolari pe unitate. Euro a încheiat anul trecut la 1,2098 dolari pe unitate.Credit Suisse anticipează că euro va coborî la 1,15 dolari pe unitate până la sfârşitul lui 2015, iar anul viitor va ajuunge la 1,19 dolari pe unitate.