Lucrările de reabilitare a arterei funcționale sud a municipiului, finalizate înainte de termen

axa sud inainte de termenAutoritățile locale estimează că lucrările la unul dintre cele mai mari proiecte de investiții în infrastructură din municipiu, respectiv dezvoltarea şi reabilitarea arterei funcţionale sud a orașului vor fi finalizate înainte de termenul prevăzut în contract, respectiv 31 iulie 2015. Potrivit reprezentanților Primăriei, lucrările la  acest proiect se află într-un stadiu avansat de execuție, de peste 70%, motiv pentru care există toate premisele ca finalizarea acestora să se încheie înainte de termen. Proiectul privind dezvoltarea axei de transport sud a municipiului este inclus în Axa I din Planul Integrat de Dezvoltare a Polului de Creştere (PIDPC) Iaşi, acesta incluzând, printre altele, reabilitarea a 5,7 kilometri de stradă, dintre care 1,2 kilometri din strada Nicolina şi 2,7 kilometri din şoseaua Nicolina, precum și reabilitarea şi modernizarea a 8,2 kilometri de cale de rulare a tramvaielor. Totodată, va fi reabilitată reţeaua stradală, pe o suprafaţă de 66.000 mp, vor fi modernizaţi 30.000 mp de trotuare şi va fi amenajată o pistă pentru biciclişti cu o lungime de patru kilometri, între Podu Roș și CUG. Tot în cadrul acestui proiect vor fi amenajate trasee pentru introducerea cablurilor de date, cu cămine de vizitare din 50 în 50 de metri. În paralel cu reabilitarea infrastructurii rutiere au loc lucrări de înlocuire şi consolidare a plăcilor pasajului suprateran ”Nicolina”, a pilonilor de susţinere şi a parapeţilor acestuia. Valoarea contractului (în lei, fără TVA) a proiectului este de 65.246.541,78, modalităţile de finanţare fiind:  2% bani de la bugetul local, 17,65% bani de la bugetul de stat, 80,35% fonduri structurale (fonduri europene nerambursabile). Câştigătoare a licitaţiei a fost desemnată asocierea de firme Viarom Construct SA, Mari Vila Com, Conest SA şi Vectra Service SRL, durata de execuție a contractului fiind de 30 de luni, finalizarea lucrărilor fiind prevăzută pentru luna iulie 2015. (E.M.)