RAPORTUL Political Risk Map 2015: România obţine un scor de 63 din 100 de puncte pentru stabilitate politică, risc moderat

Political-Risk-Map-2015-Globala-micRomânia a înregistrat un progres în ultimii ani, însă disputa dintre prim-ministru şi preşedinte poate îngreuna atingerea stabilităţii politice, potrivit raportului Political Risk Map 2015 realizat de Marsh, care atribuie un scor de 62,7 puncte din 100, sub 49 puncte indicând instabilitate politică.”Astfel, ţinându-se cont de alegeri şi de componenta ce ţine de eficienţa adoptării legislaţiei, România obţine 62,7 puncte, pe o scară de la 0 la 100, unde o valoare sub 49 înseamnă instabilitate politică. În regiune, Moldova, Ucraina şi Serbia sunt considerate cu risc politic ridicat, având scoruri situate sub 49 de puncte, iar Bulgaria este situată între 50 şi 59 de puncte”, se arată într-un comunicat al Marsh, companie globală de brokeraj în asigurări şi consultanţă de risc.Singurele ţări din Europa cu un punctaj aproape de 100 sunt Elveţia, Danemarca, Norvegia şi Suedia.Potrivit raportului, creşterea tensiunilor geopolitice, violenţa politică şi mişcările separatiste, alături de scăderea preţului materiilor prime, agravează riscurile politice la nivel global şi reprezintă principalele obstacole pentru investiţiile străine directe.Raportul Marsh utilizează date ale Business Monitor International (BMI), companie care face parte din grupul Fitch, fiind cea mai importantă sursă independentă de analiză a riscului politic şi a celui de credit. Studiul evaluează 178 de ţări pe baza a trei categorii, respectiv politic, macroeconomic şi operaţional. Economia României prezintă una dintre cele mai rapide creşteri din CEE în următorii ani, iar cheltuielile de gospodărie încep să îşi revină, în timp ce Guvernul va cheltui mai mult pentru a susţine creşterea economică, notează documentul.”Din cauza încetinirii exporturilor, economia se va orienta către un model intern. Astfel, va fi nevoie de mai multe acţiuni pentru a înlătura corupţia, a îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene şi a diversifica tipul produselor exportate pentru ca ţara să revină la creşterea de dinainte de criză. România are un scor de 59.2 pentru riscul economic pe termen scurt”, se arată în comunicat.Pe scara riscului operaţional, România obţine un punctaj de 58,8, poziţionându-se astfel pe locul 50.”Scorul ţării este deosebit de slab pentru componenta «risc logistic» – 52,4. Acest lucru reflectă parţial reţeaua de drumuri subdezvoltată a ţării, unde lipsa autostrăzilor este o problemă deosebită. Deşi România a făcut progrese în îmbunătăţirea reţelei de transport în ultimii ani, o rată slabă a absorbţiei fondurilor UE va limita dezvoltarea în următorii ani”, relevă raportul.Altă problemă identificată prin acest raport este impactul pe care îl poate avea căderea preţului petrolului ca materie primă asupra ţărilor dependente de acesta. În timp ce un preţ mic ar putea să aibă un impact pozitiv în cazul ţărilor importatoare de petrol, o perioadă prelungită de preţuri scăzute ar putea afecta negativ ţările care se bazează pe exportul petrolului. Astfel, Iran, Angola, Ciad, Venezuela şi Guineea Ecuatorială sunt considerate cu risc sever de deteriorare a profilului de risc politic în cazul în care preţul petrolului continuă să scadă.