Comunitatea evreiască din Marea Britanie se teme pentru viitorul ei în ţară şi în Europa

Israeli FlagAproape jumătate din comunitatea evreiască din Marea Britanie se teme pentru viitorul său atât în ţară, cât şi în Europa, dezvăluie o anchetă publicată miercuri, relatează AFP.Potrivit rezultatelor acestui sondaj organizat de Campania Contra Antisemitismului (CAA) asupra unui număr de 2.230 de britanici de origine evreiască, 45% dintre persoanele sondate apreciază că nu au un viitor în Marea Britanie, iar 58% că nu au un viitor pe termen lung în Europa.Un sfert dintre persoanele intervievate a declarat că s-a gândit să părăsească Marea Britanie în ultimii doi ani.Ancheta a fost efectuată în perioada 23 decembrie-11 ianuarie şi acoperă luarea de ostatici de vineri, la un supermarket cu specific evreiesc din Paris, soldată cu patru morţi evrei.”Rezultatele anchetei noastre dezvăluie o conştientizare şocantă, care are loc chiar după atrocităţile de la Paris”, a declarat preşedintele CAA Gideon Falter. „Antisemitismul va creşte, iar evreii britanici se vor întreba despre locul lor în propria ţară”, a adăugat el.CAA a anunţat că 2014 a fost anul în care s-a înregistrat cel mai mare număr de incidente antisemite de când se organizează aceste sondaje, în urmă cu 30 de ani, şi că, potrivit poliţiei londoneze, actele antisemite s-au dublat în capitală în perioada noiembrie 2013-noiembrie 2014 în comparaţie cu cele 12 luni dinainte.Un sfert dintre cei aproximativ 3.411 adulţi britanici intervievaţi în altă anchetă, de către site-ul YouGov, în contul CAA, apreciază că evreii câştigă mai mulţi bani decât ceilalţi, 17% afirmă că aceştia au prea multă putere în presă, iar 13% consideră că evreii evocă Holocaustul pentru a-şi atrage simpatia.După luarea de ostatici de vineri, premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis evreilor din Franţa că Israelul este „căminul” lor. Premierul francez Manuel Valls i-a răspuns că Franţa fără evreii din Franţa nu mai este Franţa.