PNL: Premierul Victor Ponta a decis că Moldova, în continuare, nu va avea autostradă

liberali suparatiReprezentanții PNL critică Guvernul că viitoarea autostradă Iași – Târgu Mureș va fi realizată ”pe bucăți” și nu integral, așa cum își doresc cei mai mulți dintre locuitorii regiunii Moldovei, afirmând că, prin acest lucru, PSD demonstrează, încă o dată, ”disprețul” față de locuitorii acestei zone. ”Guvernul Ponta și PSD au decis, prin Masterplanul General de Transport  (MPGT) prezentat marți, 13 ianuarie, că Moldova nu va avea o autostradă care să o lege de Transilvania și de Europa. Avem încă o confirmare a dispreţului Guvernului Ponta faţă de regiunea de Nord-Est. Problema majoră a autostrăzii Moldova – Transilvania nu este segmentul Ungheni – Iaşi -Târgu-Neamț.  Problema majoră, de secole, este traversarea Carpaţilor Orientali dinspre Europa. Realizarea unei autostrăzi care să traverseze Carpaţii este condiţia obligatorie pentru a scoate Moldova din izolare şi sărăcie”, se precizează într-un comunicat de presă al PNL, semnat de Cristian Adomniței, președintele PNL Iași, vicepreședinte la nivel național al acestei formațiuni poliitce. ”Este adevărat că preţurile per km de tronson montan ale unei autostrăzi sunt mai mari decât cele ale km de autostradă care trece prin podiş sau câmpie. Însă Victor Ponta nu poate să se debaraseze de această viziune îngustă şi păguboasă de a căuta să raporteze mulţi kilometri de autostradă, în loc să fie preocupat de realizarea celor cu adevărat necesari, care unesc cu adevărat regiunile României”, se mai afirmă în document. ”Ieșenii, moldovenii și românii trebuie să știe că, în conformitate cu actualul Master Plan General de Transport, documentul strategic care planifică realizarea infrastructurii pe următorii șapte ani, Moldova NU va fi legată de restul țării printr-o autostradă”, subliniază Cristian Adomniței. Acesta a anunțat că va cere Biroului Politic Naţional al PNL să ia decizia de a nu semna un acord politic pentru următorii zece ani privind insfrastructura de transport a României, dacă acesta nu va include realizarea, cu prioritate, a tronsonului de autostradă care să traverseze Munţii Carpaţi (Tg. Neamţ – Tg. Mureş). ”De asemenea, cer tuturor parlamentarilor din regiunea Moldovei să NU voteze în Parlament Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) privind aprobarea MasterPlanului General de Transport al României în forma actuală, care nu include o autostradă care să traverseze Carpaţii Orientali”, a spus, în încheiere, Adomniței. (E.M.)