Meteorologii avertizează asupra riscului mare de producere de avalanșe, la peste 1700 de metri altitudine, pe versantul nordic al Munților Făgăraș și în Munții Bucegi, conform buletinului emis joi de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.
Riscul mare, adică de gradul patru pe o scară de la unu la cinci va fi menținut până vineri seara la ora 20,00.
Meteorologii cred că sunt posibile „avalanșe de mari dimensiuni”, așa-numitele „avalanșe de topire”, mai ales pe versanții cu orientare sudică din Munții Făgăraș și Bucegi, la peste 1.700 de metri altitudine.
„Datorită temperaturilor ridicate care se vor înregistra (mai ales în orele după-amiezei), precum și a insolației, zăpada se va topi, apa rezultată din topire umezind stratul, mai ales în partea superioară. Apa care va pătrunde în strat va forma pelicule deasupra crustele care există în interior, peste care straturile superioare vor putea aluneca cu ușurință, ducând la declanșarea spontană a avalanșelor de topire, mai ales pe versanții cu orientare sudică. Unele avalanșe pot fi de mari dimensiuni, să antreneze întreg stratul de zăpadă și pot ajunge până în fundul văilor”, se arată în buletinul nivometeorologic emis joi.
Stratul de zăpadă măsoară 173 de centimetri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgăraș.