Boxerul Deontay Wilder a devenit primul campion mondial american la categoria grea din 2007, după ce l-a învins la puncte pe canadianul Bermane Stiverne, deținătorul centurii WBC, într-un meci disputat sâmbătă la Las Vegas.
Wilder, 29 ani, a dominat clar cele 12 reprize ale luptei cu Stiverne și a primit o decizie unanimă la puncte:118-109, 119-108, 120-107. Americanul, supranumit ”Bombardierul de bronz” a obținut a 33-a sa victorie din palmares, în timp ce canadianul de origine haitiană a suferit a 2-a înfrângere față de 24 victorii.
Shannon Briggs a fost ultimul american care deținuse o centură mondială la categoria grea (WBO), pe care a pierdut-o în iunie 2007.
De la începutul anilor 2000, categoria grea a fost dominată de foști boxeri din blocul ex-sovietic, în special de frații ucraineeni Vitali și Vladimir Kliciko.