Negocierile privind constituirea unei coaliții de guvernare au continuat și sambata între reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidului Democrat din Moldova (PDM) și cei ai Partidului Liberal (PL), informează MOLDPRES.Întrevederea a durat circa trei ore. După discuții, liderul PL Mihai Ghimpu a declarat că negocierile s-ar fi încheiat demult dacă ar fi existat dorință de a crea o alianță. ”Ei au posibilitatea să aleagă între PL și PCRM. După părerea mea ei au ales comuniștii. Noi nu vrem guvernare așa cum a fost pînă acum, noi vrem schimbări. Noi nu pretindem la nici o funcție, dar nici lor nu le pot reveni toate, trebuie să fie echilibru”, a opinat Ghimpu.Liderul democraților Marian Lupu a fost însă de altă părere. ”Din punctul nostru de vedere, acum mingea este pe terenul PL. Noi am venit cu mai multe propuneri, care nu au fost acceptate de PL. Mă refer la structura guvernării și la funcții. Cred că mai avem la dispoziție cel mult două zile pentru a încheia discuțiile politice. În caz contrar, noi cu PLDM va trebui să identificăm o oricare altă formulă care să asigure o guvernare eficientă. Vom asigura guvernarea, cu sau fără PL”, a afirmat Lupu.Liderul liberal democraților Vlad Filat a negat zvonurile privind existența unei coaliții sau alianțe cu PCRM. ”Noi cu PCRM nu putem fi nici în coaliție, nici în alianță. Însă, în Parlament vom vota solidar cu toți deputații atunci cînd vor fi supuse votului probleme de interes național. Dacă nu vom ajunge la un compromis pentru a avea o coaliție între PLDM, PDM și PL, vom fi puși în situația în care să luăm o decizie, care nu este una ușoară și asta înseamnă convocarea Parlamentului și încercarea ca în lipsa unei majorități clare parlamentare să deblocăm situația. Asta ține de alegerea conducerii Parlamentului și începerea procedurii de învestire a unui Guvern”, a declarat Filat.Negocierile între PLDM, PDM și PL au demarat la începutul lunii decembrie 2014. Totodată, liberal democrații și democrații poartă discuții și cu PCRM.