Având în vedere faptul că în ultima perioadă tot mai multe persoane apte de muncă sunt întâlnite pe străzile din Iaşi şi în intersecţiile semaforizate apelând la mila trecătorilor şi a conducătorilor auto, poliţiştii locali acţionează periodic pentru identificarea, sancţionarea şi îndepărtarea din zonă a acestora. Cu această ocazie, la sfârșitul săptămânii trecute, în urma acţiunilor desfăşurate, polițiștii locali au aplicat patru sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse înte 100 şi 500 lei, conform Legii 61/1991, privind apelarea în mod repetat la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă. Potrivit reprezentanților Poliției Locale, persoanele sancţionate simulau diferite handicapuri fizice pentru a determina trecătorii să le ofere sume de bani, ei fiind vizibil apţi de muncă. Potrivit legislației în vigoare, sancțiunea aplicată persoanelor care practică cerșetoria este amenda de la o sută la cinci sute de lei. (E.M.)