Dezbatere între magistrați și mediatori, la Camera de Comerț și Industrie Iași

magistrati si mediatoriAsociaţia Profesioniştilor în Mediere şi Arbitraj ”Moldova”, cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi, organizează în data de 30 ianuarie o dezbatere între judecători, procurori, reprezentanţi ai poliţiei, ai mediului de afaceri şi mediatori, având ca temă principală ”Medierea – de la realitate la bune practici”.

Cu acest prilej, cei implicaţi în modul cel mai direct în implementarea procedurii medierii vor discuta deschis despre ce merge, ce nu merge şi, mai ales, de ce nu merge – de ce medierea nu ”prinde” la public şi nu se realizează, astfel, o decongestionare atât de necesară a instanţelor. ”Ne bucurăm să avem la dezbatere profesionişti de prim rang din sfera actului de justiţie: Tudorel Toader – judecător la Curtea Constituţională; Cristi Dănileţ – judecător, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţi ai Tribunalului, Judecătoriilor, Parchetelor, precum şi reprezentanţi ai Facultării de Drept de la UAIC, ai IPJ Iaşi, Agenţiei Împotriva Traficului de Persoane, ai mediului de afaceri. Vom analiza ce se poate îmbunătăţi pentru ca medierea să aibă mai mult impact în rândul justiţiabililor, luând fiecare materie în parte – atât materia penală, cât şi materiile civile: conflicte de muncă, dispute comerciale, dreptul familiei, medierea interculturală. De asemenea, de mare interes va fi şi discutarea relaţiei judecători-mediatori”, a declarat Liliana Ştefan, preşedintele Asociaţiei Profesioniştilor în Mediere şi Arbitraj ”Moldova” şi moderator al evenimentului. ”Am acceptat cu deschidere să fim gazda acestei dezbateri. În general, implicit în disputele comerciale, oamenii au foarte mult de câştigat dacă aleg alternativa medierii în locul procesului clasic în instanţă. Având în vedere specificul instituţiei noastre în ultimii doi ani am mediatizat în rândul mediului de afaceri avantajele medierii şi ne dorim ca modalităţile alternative de soluţionare a litigiilor să fie mai bine receptate, dar pentru aceasta trebuie ca mecanismul în sine să fie mai vizibil şi să confere credibilitate”, a afirmat, la rândul său, Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, gazda evenimentului. Pentru confirmarea participării, mediatorii interesaţi pot accesa linkul de pe site-ul Camerei de Comerţ: www.cciasi.ro. (E.M.)