Liceul ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași sărbătorește șase decenii de existență

sase deceniiLiceul Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sărbătoreşte şase decenii de existenţă (1955 – 2015), moment care va fi marcat printr-o serie de manifestări care se vor desfăşura  în perioada 21-24 ianuarie. Acţiunile vor reuni foşti şi actuali profesori, dedicaţi deopotrivă meseriei alese, nobilei misiuni de a construi caractere puternice, capabile să răspundă prompt exigenţelor majore ale societăţii.De asemenea, vor fi prezenţi foşti şi actuali elevi, ale căror rezultate deosebite la examene, olimpiade, concursuri au reprezentat şi reprezintă cel mai convingător răspuns la preocupările dascălilor şcolii privind viitorul absolvenţilor şi prestigiul instituţiei.  Curiozitatea discipolilor completată de harul şi dăruirea cadrelor didactice ilustrează şi astăzi profunda înţelegere a devizei liceului: În unire stă puterea.  Astfel, vor fi organizate următoarele acţiuni, care îşi propun să îmbine trecutul cu prezentul şi să reunească personalităţi ale Iaşiului, elevi, părinţi şi profesori: cenaclul Phoenix al cadrelor didactice de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” – şedinţa inauguralălansare şi prezentare de carte, expoziţie de artă plastică şi fotografie; întâlnirea va avea loc la Galeriile de artă „Pod – Pogor”, pe data de 21 ianuarie 2015, la ora 14.00; spectacolul omagial Cuza la ceas de sărbătoare – program cultural-artistic; premierea directorilor care au condus instituţia de-a lungul timpului, a şefilor de promoţie şi a partenerilor liceului; spectacolul se va desfăşura la Ateneul Tătăraşi pe data de 22 ianuarie 2015; începând cu ora 11.00; simpozionul cu participare internaţională – Tradiţie şi continuitate în viaţa culturală a Iaşului – sesiune de comunicări care va avea loc la Liceul Teoretic „Al. I. Cuza”, pe data de 23 ianuarie 2015, şi se va derula începând cu ora 12.00, Hora Marii Uniri – participare la acţiunile din cadrul Programului Special al Primăriei Iaşi   – 24 ianuarie 2015.  (E.M.)